Revine la Cluj târgul „Produs de România”, în perioada 8–10 mai, pe Platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian” Asociația Produs de Cluj, instituție aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, organizează, în parteneriat cu Primăria municipiului Cluj-Napoca, în perioada 8–10 mai 2026, pe Platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian”, o nouă ediție a târgului Produs de România, eveniment […]
Lună: aprilie 2026
Anunț – Ședință CTATU, joi 7 mai 2026, ora 9:00
Conacul Dujardin, una dintre reședințele aristocrației nobiliare transilvănene, va fi reabilitat
COMUNICAT DE PRESĂ Conacul Dujardin, una dintre reședințele aristocrației nobiliare transilvănene, va fi reabilitat Consiliul Județean Cluj a emis autorizația de construire necesară în vederea executării lucrărilor de restaurare și reabilitare a Conacului Dujardin, situat în satul Coasta din comuna Bonțida. Obiectivul acestei investiții îl reprezintă punerea în valoare și introducerea […]
Nou proiect cu finanțare nerambursabilă dedicat copiilor din sistemul de protecție specială
Nou proiect cu finanțare nerambursabilă dedicat copiilor din sistemul de protecție specială Sprijinul acordat va urmări reintegrarea în familie a cca. 220 de copii din comunele Săcuieu și Poieni Consiliul Județean Cluj a aprobat în cadrul ședinței desfășurate miercuri, 29 aprilie a.c., acordul de parteneriat dintre comunele Săcuieu, Poieni și Direcția Generală de Asistență Socială […]
Ședință ordinară a Consiliului Județean Cluj, miercuri, 29 aprilie 2026, ora 13.00
Ședință ordinară a Consiliului Județean Cluj, miercuri, 29 aprilie 2026, ora 13.00 Consiliul Județean Cluj informează reprezentanții mass-media în legătură cu faptul că miercuri, 29 aprilie 2026, cu începere de la ora 13.00, se va desfășura, în Sala Mare de ședințe a instituției, ședința ordinară a deliberativului județean. Menționăm faptul că ședința deliberativului județean va […]
Exercițiu Național Salvaspeo, cu participare internațională
Exercițiu Național Salvaspeo, cu participare internațională Salvatorii de peșteră salvează trei victime din Peștera Topolnița O echipă a Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, a participat la sfârșitul săptămânii trecute la un amplu exercițiu Salvaspeo în Peștera Topolnița, pe sectorul cu râu subteran. La exercițiul național organizat sub […]
Lucrările la Spitalul Pediatric Monobloc avansează în ritm alert
Lucrările la Spitalul Pediatric Monobloc avansează în ritm alert Lucrările de edificare a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii, o structură nouă, în sistem monobloc, sunt în plină desfășurare și avansează rapid. În prezent, pe amplasament se lucrează la armarea radierului, intenția fiind ca până la finalul acestui an să demareze realizarea elevației. De asemenea, […]
„Sunt și eu un mic matematician” – Concurs dedicat elevilor cu cerințe educative speciale
„Sunt și eu un mic matematician” Concurs dedicat elevilor cu cerințe educative speciale Liceul Tehnologic Special pentru Deficienți de Auz Cluj-Napoca, instituție de învățământ aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, a găzduit, în data de 23 aprilie 2026, concursul județean pentru elevii cu cerințe educative speciale din clasele II-VIII „Sunt și eu un mic […]
Se îmbunătățesc parametrii de furnizare ai apei potabile în partea de nord a municipiului Cluj-Napoca
COMUNICAT DE PRESĂ Se îmbunătățesc parametrii de furnizare ai apei potabile în partea de nord a municipiului Cluj-Napoca CJ Cluj și CASSA au finalizat înlocuirea noilor grupuri de pompe de apă de pe străzile Odobești și Codrului Compania de Apă „Someș” S.A., operator regional de apă aflat sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, […]
Ședință ordinară a Consiliului Județean Cluj – miercuri, 29.04.2026, ora 13.00
Ședință ordinară a Consiliului Județean Cluj – miercuri, 29.04.2026, ora 13.00
Licitație pentru refacerea infrastructurii deteriorate în urma intervențiilor la rețelele de apă și canalizare
COMUNICAT DE PRESĂ Licitație pentru refacerea infrastructurii deteriorate în urma intervențiilor la rețelele de apă și canalizare Compania de Apă „Someș” S.A., societate aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, a scos la licitație lucrările de refacere a infrastructurii deteriorate în urma intervențiilor și reparațiilor ivite pe traseul conductelor de apă și canalizare […]
Delegație oficială chineză, în vizită la Consiliul Județean Cluj
Delegație oficială chineză, în vizită la Consiliul Județean Cluj Vicepreședinții Consiliului Județean Cluj, domnii Radu Rațiu și Vákár István, au primit miercuri, 22 aprilie a.c., vizita unei delegații oficiale, conduse de Excelența Sa, domnul Chen Feng, Ambasador al Republicii Populare Chineze în România. Oficialul străin a fost însoțit de reprezentanți ai Ambasadei, ai Camerei de […]
Asociația Produs de Cluj participă la AGRARIA 2026
Asociația Produs de Cluj participă la AGRARIA 2026 Asociația Produs de Cluj, entitate care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, va participa în perioada 23–26 aprilie 2026 la AGRARIA – Târgul Internațional pentru Agricultură, Industrie Alimentară și Zootehnie, desfășurat în Parcul Industrial TETAROM III din Jucu. „Participarea la cel mai mare târg agricol din Transilvania […]
A demarat recensământul traficului rutier pe drumurile publice, pe anul 2026
A demarat recensământul traficului rutier pe drumurile publice, pe anul 2026 Traficul rutier pe cele 57 de drumuri județene din județul Cluj va fi monitorizat din 98 de posturi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (CNAIR), prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Infrastructură (CESTRIN), a demarat înregistrarea circulației rutiere, respectiv recensământul vehiculelor […]
Castelul Bánffy din Răscruci, singurul proiect din România distins cu Premiul European pentru Patrimoniu – Europa Nostra 2026
Castelul Bánffy din Răscruci, singurul proiect din România distins cu Premiul European pentru Patrimoniu – Europa Nostra 2026 Iubitorii acestei perle arhitecturale restaurate de Consiliul Județean Cluj sunt îndemnați să voteze Premiul Publicului Consiliul Județean Cluj a fost înștiințat de Comisia Europeană și de Europa Nostra că proiectul de restaurare a Castelului Bánffy din Răscruci […]