23,6 milioane de euro alocaţi în 2020 de Consiliul Judeţean capitolului Sănătate, 12.582 de pacienţi COVID trataţi, 97,64% rata de vindecare

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

23,6 milioane de euro alocaţi în 2020 de Consiliul Judeţean capitolului Sănătate, 12.582 de pacienţi COVID trataţi, 97,64% rata de vindecare

În contextul împlinirii unui an de pandemie, la nivelul Consiliului Judeţean Cluj a fost analizată situaţia gestionării crizei sanitare de către cele trei spitale din subordine implicate în lupta cu COVID-19: Spitalul de Boli Infecţioase, Spitalul de Pneumoftiziologie şi Spitalul de Recuperare.
Astfel, în cele trei unităţi medicale au fost internaţi în total 12.582 de pacienţi, rata medie de vindecare fiind de 97,64% iar durata medie de spitalizare de 8,73 zile.
Pentru a face faţă acestei provocări fără precedent, în anul 2020 Consiliul Judeţean Cluj a susţinut masiv sectorul medical, alocând capitolului sănătate nu mai puţin de 114.962.480 de lei.

Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj: „Felicit pe această cale şi mulţumesc, din nou, întregului personal implicat în tratarea celor mai grave cazuri de COVID din regiune. Ne-am alăturat încă de la început acestui efort greu de imaginat prin asigurarea de echipamente şi aparatură medicală de ultimă generaţie iar cifrele vorbesc de la sine: 23,6 milioane de euro alocaţi de Consiliul Judeţean capitolului sănătate doar în anul 2020. Nu ne vom opri aici, sănătatea este cel mai de preţ bun.

Statistic, la data de 26 februarie a.c., la un an de pandemie la Cluj,  situaţia se prezenta astfel:

Denumire unitate medicală

Nr. total de pacienţi internaţi cu COVID-19

Nr. pacienţi vindecaţi

Durată medie de spitalizare

Spitalul Clinic de Boli Infecţioase

9.744 pacienţi

9.584

7,32 zile

Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie

 „Leon Daniello”

1.304 pacienţi

1.211

12 zile

Spitalul Clinic de Recuperare

1.534 pacienţi

1.491

6,87 zile

Reamintim, în acest context, faptul că la Cluj pandemia a debutat în data de 27 februarie 2020, dată la care Spitalul de Boli Infecţioase s-a confruntat cu primul caz suspect de COVID-19, acesta fiind confirmat în cadrul laboratorului instituţiei în data de 28 februarie 2020.

Biroul de presă
2 martie 2021

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW