Deschidere Complex Comunitar

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj, instituţie publică de interes judeţean care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, a inaugurat astăzi, 2 noiembrie 2009,  în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean, domnul Alin Tişe şi a vicepreşedintelui Radu Bica Complexul Comunitar de Servicii pentru Copilul cu Dizabiltăţi Cluj-Napoca, din municipiul Cluj Napoca,  strada  Fabricii de Zahăr, nr. 49 – 51. Complexul, format din 3 case de tip familial cu o capacitate de 10 locuri fiecare şi un centru de recuperare, va beneficia de serviciile de înaltă calitate oferite de către specialiştii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj, specialişti formaţi să lucreze cu copilul cu dizabilităţi – logopezi, kinoterapeuţi, hidroterapeuţi, psihologi, medici, infirmieri, educatori, ş.a.
          În fiecare casă de tip familial vor fi găzduiţi câte 10 copii cu dizabilităţi severe. Căsuţele urmăresc să asigure un climat familial, copiii fiind cazaţi în camere separate, în dormitoare moderne cu câte două paturi. De asemenea, fiecare casă familială beneficiază de o sufragerie, baie şi de un loc pentru luat masa. Prin calitatea şi numărul serviciilor oferite se urmăreşte creşterea şanselor de recuperare a copiilor cu dizabilităţi.
          Pe lângă cele trei căsuţe de tip familial, în cadrul Complexului Comunitar de Servicii pentru Copilul cu Dizabilităţi mai funcţionează şi un centru de recuperare, centru care se adresează copiilor cu dizabilităţi din judeţ. În momentul de faţă, de serviciile centrului de recuperare beneficiază un număr de  20 de copii proveniţi din familie, din municipiul Cluj-Napoca şi localităţile limitrofe, DGASPC asigurând transportul gratuit al acestora la şi de la domiciliu. 
          Prin serviciile oferite de către Complexul Comunitar de Servicii pentru Copilul cu Dizabilităţi se permite ca fiecare copil să fie abordat în mod individual, în funcţie de nevoile sale specifice, acest lucru contribuind la recuperarea mai rapidă a acestuia.
          Realizarea  centrului  a fost posibilă  graţie unui parteneriat de succes  între Consiliul Judeţean Cluj prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi Fundaţia  SERA România. Contribuţiile partenerilor au fost :
            – Consiliului Judeţean Cluj prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj – 1.336.524 de lei
             – Sera România –  2.313.000 de lei   
          Prin implementarea acestui proiect, conform strategiei judeţene în domeniul protecţiei copilului, a fost închis centrul de plasament pentru copilul cu dizabilităţi severe nr. 6 Sfântul Andrei Jucu şi a fost înfiinţat Complexul de Servicii pentru Copilul cu Dizabiltăţi Cluj-Napoca (3 case de tip familial cu o capacitate de 10 locuri fiecare şi un centru de recuperare).
           „Inaugurarea acestui Centru se constituie în mod cert într-un model de bună practică ce ar trebui multiplicat, fiind concretizarea unui excelent parteneriat între o instituţie publică şi o organizaţie neguvernamentală. Consider că administraţia publică ar trebui să apeleze într-o mai mare măsură la aceste resurse voluntare şi gratuite pe care societatea vine să le ofere prin intermediul organizaţiilor neguvernamentale, în scopul îndeplinirii misiunii noastre comune referitoare la bunăstarea individului şi a comunităţii” a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe.

                        
      

       

Biroul de Presă                                               
02.11.2009

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW