A demarat asfaltarea sectorului de drum judeţean Mărişel „“ Măguri Răcătău

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

 

Informare de presă
A demarat asfaltarea sectorului de drum judeţean Mărişel – Măguri Răcătău

 

     Consiliul Judeţean Cluj aduce la cunoştinţa participanţilor la trafic, a iubitorilor de munte şi a locuitorilor din zonă faptul că, în cadrul lucrărilor de întreţinere desfăşurate pe drumul judeţean 107T Mărişel – Măguri Răcătău – Măguri, a demarat asfaltarea sectorului Mărişel – Măguri Răcătău. Acesta are o lungime de 6,165 kilometri, de la km 5+435 la km 11+600.
     În prealabil, au fost executate lucrări constând în reprofilarea drumului cu cilindrare şi adaos de piatră, şanţuri, lucrări la podeţe, tăierea vegetaţiei şi a lăstărişului din apropierea căii de rulare, aşternerea de strat de piatră cu cilindrare, aştrenere de strat de balast stabilizat, precum şi alte lucrări pregătitoare în vederea asfaltării.
     Anterior, în cursul lunii precedente, a fost finalizată asfaltarea sectorului de drum Măguri Răcătău – Măguri în lungime de 4,53 kilometri, cuprins între pozţile kilometrice 16+800 şi 21+330.
     Reamintim, în acest context, faptul că sectoarele cuprinse între km 1+000 şi km 5+435, respectiv între km 11+600 şi km 16+800, au fost asfaltate în cursul anilor trecuţi, cu precădere în cursul anului 2019.

 

Biroul de presă
19 iunie 2020

 

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW