Skip to content
Prima pagină » Comunicate » Ambasadorul Spaniei în România, în vizită la Consiliul Judeţean Cluj
CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ
Informare de presă
Ambasadorul Spaniei în România, în vizită la Consiliul Judeţean Cluj
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Marius Mînzat, a primit joi, 6 iunie 2019, vizita Excelenţei Sale, domnul Manuel Larrotcha Parada, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Spaniei în România.
Întâlnirea de la sediul forului administrativ judeţean a avut drept scop dezvoltarea relaţiilor de colaborare precum şi identificarea unor modalităţi concrete de consolidare a prezenţei investitorilor spanioli în această zonă şi de impulsionare a schimburilor comerciale dintre cele două părţi.
„A fost o întâlnire extrem de productivă în care am prezentat principalele atuuri ale Clujului. Am convingerea că domnul ambasador va transmite investitorilor spanioli mesajul Consiliului Judeţean de disponibilitate şi sprijin deplin pentru a facilita inţerea unor noi afaceri în judeţ. Experienţa şi cunoştinţele partenerilor spanioli ne vor fi extrem de utile în derularea unor viitoare proiecte care să contribuie considerabil atât la dezvoltarea judeţului cât şi la întărirea relaţiilor româno-spaniole”, a precizat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Marius Mînzat.
În cadrul vizitei, oficialului spaniol i-au fost prezentate atât judeţul Cluj şi organizarea administrativ-teritorială a acestuia cât şi modul de organizare şi funcţionare a Consiliului Judeţean. Totodată, vicepreşedintele forului administrativ judeţean a prezentat potenţialul economic şi investiţional al judeţului Cluj, precum şi principalele proiecte aflate în derulare la nivelul forului administrativ judeţean. În acest context, a fost subliniată importanţa Parcurilor Industriale administrate de Consiliul Judeţean prin intermediul TETAROM S.A. şi rolul benefic pe care aceste proiecte îl au în ceea ce priveşte încurajarea schimburilor economice şi dezvoltarea relaţiilor bilaterale. De asemenea, un alt aspect abordat în cadrul discuţiilor l-au reprezentat proiectele de reabilitare a reţelei de drumuri judeţene precum şi principalele proiecte derulate de instituţiile aflate în subordinea forului administrativ judeţean.
Totodată, din dorinţa de a evidenţia oportunităţile pe care judeţul Cluj le poate oferi şi pentru a convinge ambasadorul Spaniei de avantajele pe care acesta le are din punct de vedere investiţional, vicepreşedintele Marius Mînzat a subliniat pe parcursul întâlnirii caracterul complex al judeţului Cluj. Astfel, printre punctele forte ale acestuia au fost amintite potenţialul turistic şi industrial, forţa de muncă înalt calificată şi vorbitoare de limbi străine, profesionalizată şi experimentată, dar şi faptul că Clujul găzduieşte cel de-al doilea centru universitar al ţării. Nu în ultimul rând, vicepreşedintele forului administrativ judeţean le-a vorbit oaspeţilor spanioli despre expansiunea sectorului IT din această zonă, precum şi despre multitudinea şi diversitatea activităţilor şi proiectelor culturale.
Aflat pentru prima oară în Cluj-Napoca, Ambasadorul Spaniei a fost impresionat de deschiderea autorităţilor faţă de mediul de afaceri, arătându-se interesat atât de Parcurile Industriale Tetarom şi de facilităţile puse la dispozţa investitorilor cât şi de infrastructura clujeană necesară pentru a susţine schimburile comerciale şi de forţa de muncă din zonă. De asemenea, oficialul spaniol şi-a manifestat dorinţa de a planifica acţiuni comune care să se deruleze în domeniile cultural, artistic şi sportiv, intenţionând să susţină şi demersurile necesare pentru prezentarea unor expozţi spaniole în judeţul Cluj.
Biroul de presă
6 iunie 2019