Apă pentru patru sate din comuna Aghireșu. A fost finalizată investiția de introducere a apei în satele Ticu Sat, Ticu Colonie, Dâncu și Arghișu

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

Apă pentru patru sate din comuna Aghireșu

A fost finalizată investiția de introducere a apei în satele Ticu Sat, Ticu Colonie, Dâncu și Arghișu

 

Consiliul Județean Cluj și Compania de Apă „Someș” au finalizat lucrările de alimentare cu apă potabilă a satelor Ticu Sat, Ticu Colonie, Dâncu și Arghișu din comuna Aghireșu.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean: „După finalizarea recepției, vom pune în funcțiune noua rețea de apă, astfel încât gospodăriile vizate de proiect să fie în cel mai scurt timp posibil alimentate cu apă potabilă de cea mai bună calitate. Odată cu finalizarea acestei investiții, întreaga comună beneficiază de acest serviciu edilitar. Totodată, în baza unor investiții viitoare, finanțate din fonduri publice și europene, ne dorim să extindem și rețeaua de canalizare, pentru a le oferi oamenilor o opțiune civilizată și nepoluantă de evacuare a apelor uzate”.

Investiția recent finalizată a vizat extinderea actualului sistem de alimentare cu apă de pe teritoriul localității Aghireșu Fabrici, aflat în administrarea Companiei de Apă „Someș”, către cele patru sate aparținătoare.
Astfel, în total, au fost amplasați aproximativ 14 km de noi conducte de apă, cu 429 de branșamente la imobile. De asemenea, pentru ca întreaga rețea să funcționeze în parametrii optimi, au mai fost construite o stație de pompare și un rezervor de înmagazinare a apei, cu o capacitate de 100 mc.
Lucrările, în valoare de 5,4 milioane de lei, au fost finanțate de Consiliul Județean Cluj din fondul „Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare-I.I.D.” al Companiei de Apă Someș, constituit din redevența și impozitul pe profit virate forului administrativ județean și returnate Companiei pentru investiții.

 

Biroul de presă
21 august 2024

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW