Apel public al Presedintelui CJC
În contextul în care deţin informaţii precise legate de faptul că mi s-au fabricat deja de către anumite cercuri de interese economico-politice anumite scenarii menite să mă elimine şi ca urmare a numeroaselor intervenţii şi presiuni nejustificate exercitate asupra mea ulterior începerii mandatului la conducerea forului administrativ judeţean, în diferite contexte, în calitate de Preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj doresc să transmit un apel şi, în acelaşi timp, un avertisment extrem de clar adresat unor directori, consilieri judeţeni, oameni de afaceri, funcţionari, etc.:
După cum am precizat foarte clar, în momentul în care mi-am început mandatul la conducerea forului administrativ judeţean, în data de 11 iunie 2015, sunt preocupat exclusiv de interesul clujenilor şi de ideea de a face cât mai mult bine locuitorilor acestui judeţ prin derularea în bune condiţii a marilor proiecte de investiţii ale Consiliului Judeţean dar şi prin atragerea de noi investiţii în judeţ, cu respectarea strictă a legii.
În acest context, fac un apel public la toţi cei vizaţi să înţeleagă foarte clar şi să respecte această opţiune a mea pentru ideea de strictă legalitate, departe de orice interes ilegitim sau partinic şi să înceteze orice presiune şi orice încercare de a mă determina să iau o decizie sau să acţionez în baza unui alt criteriu decât ideile de interes public, legalitate deplină, investiţii pentru dezvoltarea judeţului, acţiuni nediscriminatorii bazate pe interesul general al comunităţii şi nu pe interese personale sau de grup şi utilizarea eficientă a banului public.
Îi avertizez clar şi pentru ultima dată pe toţi aceia care nu înţeleg să respecte aceste principii ale mele că voi răspunde într-o manieră fermă, adresându-mă autorităţilor competente să cerceteze astfel de comportamente care se abat în mod evident de la ideea de lege şi moralitate şi îi asigur, totodată, că nu voi ezita să le fac public numele şi demersul ilegal, imoral sau în detrimentul cetăţeanului prin intermediul căruia ar mai încerca să îmi influenţeze deciziile.
Consider că s-a pierdut extrem de mult timp preţios în ultimii ani, că judeţul Cluj se confruntă cu numeroase probleme majore şi proiecte prioritare care trebuie deblocate sau alte noi investiţii care trebuie demarate în infrastructură, motiv pentru care vreau ca timpul pe care îl am la dispoziţie să îl folosesc cât mai constructiv, pentru a debloca toate aceste proiecte, pentru a demara altele noi şi pentru a rezolva problemele majore care afectează bunul mers al judeţului.
Închei acest apel public cu un citat din doamna Laura Codruţa Koveşi, procuror şef al D.N.A.: „cu cât mai mulţi sunt cei care mă critică şi mă contestă, cu atât sunt mai convins că sunt pe drumul cel bun”.
Mihai Seplecan
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj