Asociere pentru realizarea unui depozit ecologic

Urmare a demersurilor întreprinse de conducerea executivă a Consiliului Judeţean Cluj, Consiliul Local al comunei Feleacu, întrunit astăzi, 22.01.2009, în şedinţă extraordinară, a analizat şi aprobat asocierea dintre Comuna Feleacu şi Judeţul Cluj, în vederea realizării proiectului Sistem integrat de management al deşeurilor pentru judeţul Cluj – 2008 (Măsura ISPA 2005/RO/16/P/PA 001 – 05).
 Hotărârea Consiliului Local Feleacu aprobă asocierea cu judeţul Cluj şi aprobă realizarea proiectului, pentru care a fost pusă la dispoziţie o suprafaţă de 30    ha, din domeniul public aflat în proprietatea comunei. Tot în cadrul şedinţei, primarul comunei Feleacu a fost împuternicit pentru a face parte din cadrul Unităţii de Implementare a Proiectului, în conformitate cu prevederile legale, în calitate de membru consultant. „Putem afirma că am realizat un pas important în soluţionarea acestei probleme stringente cu care se confruntă judeţul nostru. În continuare, condiţiile de asociere vor fi stabilite printr-un Protocol, care urmeată să fie încheiat  de comun acord între Judeţul Cluj şi Comuna Feleacu, urmând ca apoi să intrăm în linie dreaptă cu aplicarea noului sistem integrat de gestiune a deşeurilor ”,  a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, d-nul Alin Tişe. Acesta va promova în următoarea şedinţă de Consiliu Judeţean proiectul de asociere, pentru a fi aprobat şi de forul judeţean.
 Terenul, în suprafaţă de 30 ha, este proprietatea comunei Feleacu, fiind situat în proximitatea actualei rampe de la Pata Rât, la o distanţă apreciabilă de localităţile învecinate. Acesta beneficiază de acces la căile de comunicaţie rutieră, acces care se va realiza şi prin intermediul centurii Vâlcele – Apahida.
Prin această Hotărâre se face un pas important pentru soluţionarea problemelor legate de managementul deşeurilor la nivelul judeţului. Reamintim faptul că, prin HGR nr.349/2005 privind depozitarea deşeurilor, se impune ca depozitele neconforme situate în Judeţul Cluj  să îşi sisteze activitatea, după cum urmează: Pata Rât şi Cetan Dej până la data de 16 iulie 2010, iar depozitele de la Gherla, Câmpia Turzii, Huedin,  Turda  până la data de 16 iulie 2012.  Proiectul SISTEMUL INTEGRAT DE MANAGEMENT AL DEŞEURILOR,  este derulat prin P.O.S. Mediu în cadrul AXEI PRIORITARE 2 “Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deşeurilor şi reabilitarea siturilor istorice contaminate”,  şi prevăzut a se finanţa prin Fondul European de Dezvoltare Regională.  Sistemul, care prevede amenajarea unor staţii de transfer grupate în patru zone de gestiune prevede şi închiderea, tratarea şi reabilitarea depozitelor existente.
La depozitul ecologic judeţean, care urmează a fi dezvoltat la Feleacu, va avea loc sortarea deşeurilor transportate de la staţiile de transfer, compostarea deşeurilor organice şi respectiv depozitarea finală  a refuzului rezultat în urma sortării.

 

Biroul de Presă
22.01.2009

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW