Au demarat lucrările de asfaltare pe sectorul de drum Gherla „“ Fizeşu Gherlii

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

 

Informare de presă
Au demarat lucrările de asfaltare pe sectorul de drum Gherla – Fizeşu Gherlii

 

     Consiliul Judeţean Cluj informează participanţii la trafic şi locuitorii din zonă în legătură cu faptul că, pe drumul judeţean 109C Gherla – Fizeşu Gherlii – Ţaga – Geaca – Cămăraşu (DN16), a demarat şi se află în plină derulare asfaltarea sectorului de drum Gherla – Fizeşu Gherlii.
     În această etapă, au fost deja asfaltaţi aproximativ 1,5 kilometri de drum, pe un sens de circulaţie, întregul sector vizat având o lungime de 2,8 kilometri, între pozţile kilometrice 1+400 şi 4+200.
     Reamintim în acest context faptul că lucrările de întreţinere vizează mai multe sectoare de drum situate pe un tronson în lungime de aproape 38 de kilometri, de la kilometrul 1+400 până la kilometrul 39+200. Astfel, sectorul de drum Ţaga – Geaca – Cămăraşu (DN 16), în lungime de 21,6 kilometri, mai exact între kilometrul 17+600 şi kilometrul 39+200, a fost asfaltat în proporţie de 90%, pe restul de 10% din lungimea acestui sector executându-se lucrări complexe ca au vizat fundaţia drumului. După finalizarea asfaltării sectorului de drum Gherla – Fizeşu Gherlii, preconizată a avea loc extrem de rapid, vor fi finalizate şi lucrările de asfaltare din zona Ţaga, inclusiv pe raza localităţii.
     De asemenea, pe întreg tronsonul de drum sunt prevăzute şi lucrări de realizare a şanţurilor, de completare a acostamentelor, de desfundare şi curăţare a podeţelor, şanţurilor şi rigolelor, tăiere de lăstăriş şi vegetaţie din vecinătatea căii de rulare, precum şi lucrări de marcaje rutiere.

 

Biroul de presă
28 iunie 2019

 

 

 

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW