Au fost finalizate lucrările de alimentare cu apă a satului Chiriș din comuna Geaca

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

 

 

COMUNICAT DE PRESĂ

Au fost finalizate lucrările de alimentare cu apă a satului Chiriș din comuna Geaca

           

            Consiliul Județean Cluj și Compania de Apă „Someș” S.A. au finalizat lucrările de extindere a rețelei de alimentare cu apă potabilă, în sistem centralizat, a satului Chiriș din comuna Geaca.

            Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Ne bucurăm că am reușit să finalizăm execuția acestei lucrări de investiții mai devreme decât era prevăzut, conform contractului. Din acest moment locuitorii Chirișului se pot bucura de o apă potabilă de cea mai bună calitate, furnizată în regim continuu”.

            Lucrările de extindere a rețelei de apă în satul Chiriș au constat în realizarea unei conducte de transport pe o lungime de 2,7 km și a unei rețele de distribuție de circa 4,5 km.

            Valoarea totală a investiției a fost de 980.730 lei, banii fiind asigurați din Fondul de Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare constituit de Consiliul Județean Cluj și Compania de Apă Someș în vederea derulării acelor proiecte edilitare locale care nu au fost cuprinse până în acest moment în programele majore de investiții atrase de la Uniunea Europeană.

Biroul de presă
13 mai 2021

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW