Au început lucrările, cu finanțare europeană, pentru creșterea siguranței pacienților Spitalului de Recuperare

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

Au început lucrările, cu finanțare europeană, pentru creșterea siguranței pacienților Spitalului de Recuperare

Consiliul Județean Cluj a emis ordinul de începere, în cadrul Spitalului Clinic de Recuperare, a lucrărilor ce vizează reabilitarea, extinderea și modernizarea instalațiilor electrice, de ventilare și tratare a aerului și de fluide medicale. Totodată, investiția finanțată din fonduri europene prevede și instalarea unor sisteme de detectare, semnalizare și alarmare la incendiu, dar și în cazul depășirii concentrației maxime de oxigen.
Constructorul a demarat deja lucrările, ca urmare a predării amplasamentului de către forul administrativ județean.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Lucrurile evoluează și se îndreaptă în direcția potrivită în ceea ce privește această investiție extrem de importantă pentru protejarea vieții și a sănătății persoanelor spitalizate. Vom urmări îndeaproape ca toate operațiunile derulate să respecte normativele în vigoare, astfel încât infrastructura medicală să facă față cu succes tuturor provocărilor.”

Astfel, la nivelul instituției sanitare aflate în subordinea forului administrativ județean va fi instalat un sistem de detecție și semnalizare la incendiu, respectiv unul de detecție și semnalizare oxigen. Urmează să fie creată o nouă infrastructură electrică pentru corpul A, una de ventilare și tratare a aerului pentru etajul 8 al aceluiași corp, precum și o infrastructură nouă de fluide medicale la etajele 1, 2, 5 și 6 ale corpului A.
Lucrările în valoare de 10.000.000 de lei, la care se adaugă T.V.A., se desfășoară în cadrul proiectului cu finanțare europeană câștigat de Consiliul Județean Cluj și care urmărește „Creșterea siguranței pacienților spitalelor din municipiul Cluj-Napoca ce utilizează fluide medicale”.

Biroul de presă
10 noiembrie 2022

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW