Au început lucrările pe drumul judeţean 161K (DN 16) „“ Căian Vamă „“ Bărăi „“ Sava „“ Mureşenii de Câmpie „“ Chiriş

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

 

Informare de presă
Au început lucrările pe drumul judeţean 161K (DN 16) – Căian Vamă – Bărăi – Sava – Mureşenii de Câmpie – Chiriş

     Consiliul Judeţean Cluj aduce la cunoştinţa participanţilor la trafic şi a locuitorilor din zonă faptul că, în cadrul programului de lucrări ce vizează îmbunătăţirea infrastructurii rutiere a judeţului, pe drumul judeţean 161K (DN 16) – Căian Vamă – Bărăi – Sava – Mureşenii de Câmpie – Chiriş au demarat o serie de lucrări de întreţinere.
     Este, astfel, vizat un tronson în lungime totală de peste 20 de kilometri, de la kilometrul 0+000 până la kilometrul 20+120. Lucrările constau în plombări, burduşiri, completarea de acostamente, curăţarea şanţurilor, rigolelor şi a podeţelor, precum şi tăierea lăstărişului din vecinătatea căii de rulare.
     De asemenea, pe un sector în lungime de peste 7 kilometri cuprins între pozţile kilometrice 13+000 şi 20+120 vor fi executate lucrări de asfaltare. Până în acest moment a fost deja aşternut stratul de piatră spartă şi au fost executate alte lucrări pregătitoare în vederea asfaltării pe o lungime de aproximativ un kilometru.
     Importanţa drumului judeţean 161K, pentru locuitorii din zonă, dar nu numai, este dată de faptul că acesta face legătura între drumul judeţean DJ 109C pe direcţia Gherla şi drumul naţional DN 16 pe direcţia Apahida – Cluj.
     Lucrările se desfăşoară exclusiv în condiţii meteorologice favorabile.

 

Biroul de presă
4 iunie 2019

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW