Audiente in teritoriu – Bobilna, Recea Cristur, Panticeu
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, d-nul Alin Tişe, continuă seria întâlnirilor cu cetăţenii judeţului Cluj, în cadrul programului intitulat “Audienţe în teritoriu”. Joi, 14.05.2009, preşedintele CJ se va întâlni cu locuitorii din comunele Bobâlna, Recea Cristur şi Panticeu după următorul program:
– Bobâlna, ora 15.00, la Căminul Cultural
– Recea Cristur, ora 17.00, la Căminul Cultural
– Panticeu, ora 19.00 la Căminul Cultural
Alături de preşedintele CJ, la aceste întâlniri vor participa reprezentanţi ai instituţiilor cu competenţe în gestionarea problemelor din mediul rural: Direcţia Silvică, Direcţia de Sănătate Publică, Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Cluj, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală şi Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială.
Biroul de presă
13.05.2009