Bani din fondul de rezervă al Consiliului Județean pentru 10 comune clujene
CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ
Bani din fondul de rezervă al Consiliului Județean pentru 10 comune clujene
Cca. 2.000.000 de lei alocați pentru lucrări în regim de urgență la școli, grădinițe, drumuri și rețele de apă și canalizare
Consiliul Județean Cluj a aprobat, în cadrul ședinței extraordinare desfășurate vineri, 14 noiembrie a.c., alocarea sumei de 1.989.000 lei din fondul de rezervă al instituției, pentru 10 comune clujene.
Banii vizează finanțarea cheltuielilor de reparare a clădirilor unor școli și grădinițe clujene, reabilitarea drumurilor de interes local, precum și modernizarea unor obiective de infrastructură din domeniul apă-canal.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Venim, din nou, în sprijinul comunităților locale întrucât ne dorim să oferim locuitorilor din mediul rural condiții de viață cât mai bune și cât mai apropiate de cele de la oraș. Or, accesul la educație derulată în condiții optime, apă potabilă de calitate și canalizare precum și drumuri sigure ține de acel grad de civilizație, cât mai ridicat, pe care ne propunem să îl oferim clujenilor din întreg județul”.
– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
Lista sumelor alocate celor 10 comune clujene, din Fondul de rezervă al Consiliului Județean Cluj
200.000 de lei – comuna Chinteni pentru realizarea unei stații de pompare a apei, care să deservească Baza sportivă din localitate, precum și alte locuințe, clădiri publice și unități economice aflate în proximitate
200.000 de lei – comuna Recea-Cristur pentru realizarea unor lucrări de remediere a pagubelor produse la drumul comunal DC 163 Dealul Jurcii -Escu
700.000 de lei – comuna Ciurila pentru refacerea infrastructurii rutiere locale
200.000 de lei – comuna Panticeu pentru realizarea lucrărilor de remediere a pagubelor produse la Grădinița din localitatea Panticeu
77.000 de lei – comuna Căpușu Mare pentru acoperirea unor cheltuieli destinate întreținerii și reparațiilor la stațiile de epurare din localitățile Bălcești și Agârbiciu
200.000 de lei – comuna Tritenii de Jos pentru reabilitarea stației de pompare a apelor uzate din localitatea Tritenii de Jos
200.000 de lei – comuna Călățele pentru reparații la acoperișul Școlii Gimnaziale Gimnazială din localitatea Călățele
62.000 de lei – comuna Unguraș pentru achiziția a două centrale termice la Școala cu clasele I-VIII din localitatea Batin
100.000 de lei – comuna Izvorul Crișului pentru reparația acoperișului clădirii primăriei
50.000 de lei – comuna Căianu pentru înlocuirea centralei termice și a boilerului electric la Grădinița din satul Vaida-Cămăraș
Biroul de presă
14 noiembrie 2025