Campionatul Balcanic de Atletism pentru Juniori 1, pe Cluj Arena
CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ
Informare de presă
Cei mai buni atleţi juniori din sud-estul Europei, prezenţi săptămâna viitoare pe Cluj Arena, la Campionatul Balcanic
Consiliul Judeţean Cluj invită clujenii iubitori ai sportului să vină pe stadionul Cluj Arena, în intervalul 2-3 iulie 2019, pentru a urmări în competţe cei mai valoroşi atleţi români şi străini ai momentului, reunţ în cadrul Campionatului Balcanic de Atletism pentru Juniori 1.
Ajunsă la cea de-a 49-a edţe, competţa va reuni la start peste 300 de sportivi cu vârsta cuprinsă între 18 şi 19 ani, din ţări precum România, Albania, Republica Moldova, Bosnia-Herţegovina, Serbia, Muntenegru, Slovenia, Grecia, Nord Macedonia, Turcia, Israel, Cipru, Croaţia.
România va fi reprezentată în competţe de o delegaţie alcătuită din 47 de sportivi, printre care se vor număra şi Alexandru Iconaru şi Robert Breahnă, atleţi ce au realizat recent noi recorduri la Campionatele Naţionale de la Piteşti, în probele de 100 metri garduri şi 100 metri plat.
Campionatul Balcanic de Atletism pentru Juniori 1 este împărţit pe două zile. Primul start se va da marţi, 2 iulie, cu începere de la ora 9.00, pe Cluj Arena, în proba de 5.000 metri masculin. Ceremonia de deschidere se va desfăşura tot marţi, de la ora 18.30, urmând ca ultimul start al zilei să fie dat la ora 22.25, în proba de 4×100 metri masculin.
Miercuri, 3 iulie, prima probă va fi cea de 5.000 metri feminin, de la ora 9.00, iar totul se va încheia la ora 21.40, odată cu startul în ştafeta de 4×400 metri masculin.
INTRAREA ESTE GRATUITĂ.
Pentru informaţii suplimentare legate de programul competţei, componenţa completă a delegaţiei României şi rezultatele în timp real, poate fi accesat site-ul oficial al Federaţiei Române de Atletism: www.fra.ro.
Biroul de presă
28 iunie 2019