Bani de la Consiliul Județean Cluj pentru alte trei unități școlare din județ

Bani de la Consiliul Județean Cluj pentru alte trei unități școlare din județ   Consiliul Județean Cluj a aprobat alocarea sumei de 435.400 lei, din fondul de rezervă al bugetului propriu, pentru efectuarea unor lucrări în regim de urgență la trei școli clujene. Au fost, astfel, alocați 170.000 de lei comunei Cămărașu pentru repararea acoperișului […]

Deplasare cu stația mobilă a Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj, la Ceanu Mare

Deplasare cu stația mobilă a Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj, la Ceanu Mare O echipă de funcționari ai Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj, instituție publică de interes județean aflată sub autoritatea Consiliului Județean, se va deplasa joi, 3 noiembrie a.c., începând cu ora 09.30, în localitatea Ceanu Mare, cu stația mobilă, […]

Consiliul Județean a recepționat lucrările la Zona Tehnică din cadrul Centrului de Management al Deșeurilor

Consiliul Județean a recepționat lucrările la Zona Tehnică din cadrul Centrului de Management al Deșeurilor Consiliul Județean Cluj a recepționat lucrările ce au vizat edificarea Zonei Tehnice din cadrul Centrului de Management Integrat al Deșeurilor, care cuprinde Stația de Sortare și Stația de Tratare Mecano-Biologică, cu infrastructura adiacentă. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Vorbim, […]

Cele cinci poduri aflate în construcție pe drumul județean 107M vor fi redate traficului până la sfârșitul anului

    Cele cinci poduri aflate în construcție pe drumul județean 107M vor fi redate traficului până la sfârșitul anului Dintre acestea, trei sunt complet noi, construite de la zero   Lucrările desfășurate de Consiliul Județean Cluj în vederea finalizării modernizării, cu fonduri europene, a drumului județean 107M Luna de Sus – Băișoara – Iara […]

Consiliul Județean Cluj oferă terenul pentru extinderea Centrului de Îngrijiri Paliative ”Sfântul Nectarie”

Consiliul Județean Cluj oferă terenul necesar pentru extinderea Centrului de Îngrijiri Paliative ”Sfântul Nectarie” Prin construirea unei noi clădiri adiacente, capacitatea Centrului va crește cu 50% Consiliul Județean Cluj a aprobat punerea la dispoziția Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în mod gratuit, a unui teren necesar în scopul realizării unui centru rezidențial de îngrijiri paliative. […]

Căminul pentru Persoane Vârstnice din Aghireșu a devenit funcțional

Căminul pentru Persoane Vârstnice din Aghireșu a devenit funcțional   Căminul pentru Persoane Vârstnice Aghireșu din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Cluj, instituție publică aflată sub autoritatea Consiliului Județean, a devenit funcțional, găzduind deja, începând cu săptămâna trecută, primii patru beneficiari. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Suntem mai mult […]

Consiliul Județean a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru realizarea pasajului din zona Parcului Tetarom III

Consiliul Județean a aprobat indicatorii tehnico-economici  pentru realizarea pasajului din zona Parcului Tetarom III Reunit în ședință ordinară, Consiliul Județean Cluj a aprobat luni, 31 octombrie a.c., indicatorii tehnico-economici în vederea realizării pasajului de legătură între DN1C și Parcul Industrial Tetarom III, peste calea ferată, în scopul asigurării unui acces facil și sigur. Totodată, plenul […]

Modernizarea drumului județean 109A avansează în ritm susținut

Modernizarea drumului județean 109A avansează în ritm susținut Lucrările de reabilitare și modernizare derulate de Consiliul Județean Cluj în cadrul proiectului cu finanțare europeană ”Modernizarea și reabilitarea drumului județean DJ 109A Chinteni – Vultureni – Recea Cristur – Dealul Jurcii, km 10+200 – km 48+566, L=38,366 km” avansează în ritm constant și susținut. În aceasta […]

Ședință ordinară a Consiliului Județean Cluj, luni, 31 octombrie 2022, ora 11.00, prin videoconferință

Ședință ordinară a Consiliului Județean Cluj, luni, 31 octombrie 2022, ora 11.00, prin videoconferință Consiliul Județean Cluj informează reprezentanții mass-media în legătură cu faptul că luni, 31 octombrie 2022, cu începere de la ora 11.00, se va desfășura ședința ordinară a deliberativului județean. Ședința de consiliu județean se va desfășura exclusiv online, prin intermediul unei […]

Noi dotări la Spitalul din Gherla, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Cluj

Noi dotări la Spitalul din Gherla, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Cluj Consiliul Județean Cluj a finanțat achiziționarea unor noi echipamente medicale pentru Spitalul Municipal Gherla. Astfel, în cadrul unității sanitare au fost deja livrate și date în funcțiune o trusă cu instrumente pentru laparoscopie, un tonometru, o hotă de biosiguranță și un lavoar […]

Consiliul Județean desfășoară lucrări pe 18 drumuri județene

Consiliul Județean desfășoară lucrări pe 18 drumuri județene Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a realizat, împreună cu reprezentanții departamentelor de resort din cadrul instituției, analiza la zi a stadiului lucrărilor derulate pe drumurile județene.             Alin Tișe, președintele Consiliului Județean: ”Am cerut o mobilizare la maxim a societăților care […]

Consiliul Județean modernizează cu bani europeni Centrul de Servicii de Recuperare Neuromotorie de tip Ambulatoriu. Persoanele cu dizabilități vor putea beneficia inclusiv de servicii la domiciliu

Consiliul Județean modernizează cu bani europeni Centrul de Servicii de Recuperare Neuromotorie de tip Ambulatoriu Persoanele cu dizabilități vor putea beneficia inclusiv de servicii la domiciliu   Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a inițiat un proiect de hotărâre ce vizează aprobarea proiectului privind dotarea și modernizarea Centrului de Servicii de Recuperare Neuromotorie de […]

Consiliul Județean a început așternerea stratului de balast stabilizat pe DJ 103Z (DC 91) Săliște – lac Micești

Consiliul Județean a început așternerea stratului de balast stabilizat pe DJ 103Z (DC 91) Săliște – lac Micești În cadrul lucrărilor de întreținere executate pe sectorul cuprins între joncțiunea cu DC 91 Săliște și lacul Micești, situat pe DJ103Z, Consiliul Județean Cluj a demarat lucrările de așternere a stratului de balast stabilizat, ca etapă premergătoare […]

Noi fonduri din bugetul Consiliului Județean pentru repararea a două școli din județ. Acestea se vor adăuga banilor deja alocați pentru alte nouă unități de învățământ

Noi fonduri din bugetul Consiliului Județean pentru repararea a două școli din județ Acestea se vor adăuga banilor deja alocați pentru alte nouă unități de învățământ   Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a inițiat un proiect de hotărâre ce vizează alocarea a 340.000 de lei din fondul de rezervă al bugetului județului pentru […]

Echipamente medicale în valoare de peste 1,7 milioane de lei pentru Spitalul de Copii din Cluj

Echipamente medicale în valoare de peste 1,7 milioane de lei pentru Spitalul de Copii din Cluj Consiliul Județean Cluj a recepționat noi echipamente medicale de ultimă generație care au fost deja livrate Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj-Napoca. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Investițiile noastre în sănătate continuă. Achiziționarea acestor aparaturi medicale […]

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW