Lucrări de asfaltare pe drumul județean DJ 161Z Petea – Legii (DJ 109C) Consiliul Județean Cluj a demarat lucrări de asfaltare, ca parte a operațiunilor de întreținere curentă și periodică desfășurate pe drumul județean DJ 161Z Petea – Legii (DJ 109C). Lucrările de așternere a covorului asfaltic vizează un tronson în lungime de 4,425 […]
Categorie: Comunicate
Dotări noi, din bani europeni, pentru școlile speciale clujene
Dotări noi, din bani europeni, pentru școlile speciale clujene Consiliul Județean Cluj a publicat în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) anunțurile având ca obiect dotarea cu mobilier, respectiv cu materiale didactice a sălilor de clasă în cadrul proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ special din județul […]
Două drumuri județene importante vor fi modernizate: DJ 170B și DJ 103K
Două drumuri județene importante vor fi modernizate Valoarea cumulată a investiției, cu fonduri europene, este de cca. 63,5 milioane de euro Consiliul Județean Cluj a aprobat, în cadrul ședinței extraordinare ce a avut loc joi, 16 mai 2024, proiectul de hotărâre privind modernizarea a două drumuri județene: DJ 170B Topa Mică-Așchileu Mic, în lungime […]
Şedinţă extraordinară, convocată de îndată, a Consiliului Judeţean Cluj, 16 mai 2024, ora 11.00
COMUNICAT DE PRESĂ Şedinţă extraordinară, convocată de îndată, a Consiliului Judeţean Cluj, 16 mai 2024, ora 11.00 Consiliul Judeţean Cluj informează reprezentanții mass-media în legătură cu faptul că joi, 16 mai 2024, cu începere de la ora 11.00, se va desfăşura şedinţa extraordinară, convocată de îndată, a deliberativului judeţean. Şedinţa de consiliu judeţean se […]
Consiliul Județean a demarat lucrări de întreținere pe drumul județean DJ 161K (DN 16) Bărăi – Mureșenii de Câmpie – Chiriș
Consiliul Județean a demarat lucrări de întreținere pe drumul județean DJ 161K (DN 16) Bărăi – Mureșenii de Câmpie – Chiriș Consiliul Județean Cluj a demarat o serie de lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumul județean DJ 161K (DN 1) – Bărăi – Mureșenii de Câmpie – Chiriș. Acestea au drept principal […]
APĂ ÎN APUSENI / Au început lucrările de alimentare cu apă potabilă a zonei de munte a județului
COMUNICAT DE PRESĂ APĂ ÎN APUSENI Au început lucrările de alimentare cu apă potabilă a zonei de munte a județului Consiliul Județean Cluj și Compania de Apă „Someș” anunță demararea efectivă a lucrărilor de alimentare cu apă potabilă a zonei de munte a județului Cluj, mai precis de extindere a rețelei de […]
Inaugurarea noului Spital de Psihiatrie Pediatrică. Consiliul Județean a construit primul spital de la 0, unic la nivel național din punct de vedere funcțional și al facilităților de care dispune
Inaugurarea noului Spital de Psihiatrie Pediatrică Consiliul Județean a construit primul spital de la 0, unic la nivel național din punct de vedere funcțional și al facilităților de care dispune Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a inaugurat marți, 14 mai 2024, Ambulatoriul Clinic de Psihiatrie Pediatrică din cadrul Spitalului Clinic de […]
A treia ediție a Târgului Produs de România, o reușită a Clujului
A treia ediție a Târgului Produs de România, o reușită a Clujului Ediția a III-a a Târgului Produs de România desfășurată între 9 și 12 mai, la Cluj-Napoca, a fost un veritabil succes al proiectului Consiliului Județean Cluj de sprijinire și promovare a micilor întreprinzători privați. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Ne-am angajat […]
Delegație oficială chineză, în vizită la Consiliul Județean Cluj
Delegație oficială chineză, în vizită la Consiliul Județean Cluj Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, domnul Marius Mînzat, a primit duminică, 12 mai 2024, vizita unei delegații oficiale chineze din provincia înfrățită Shandong, condusă de domnul Yang Dongqi, vicepreședintele Comitetului Permanent al Congresului Poporului Provinciei Shandong. Scopul întrevederii a fost acela de a intensifica relațiile de cooperare […]
Consiliul Județean Cluj a primit vizita Ambasadorului Republicii Populare Chineze în România
Consiliul Județean Cluj a primit vizita Ambasadorului Republicii Populare Chineze în România Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, domnul Vákár István, a primit joi, 9 mai 2024, vizita unei delegații oficiale chineze, condusă de Excelența Sa, domnul Han Chunlin, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în România. Vákár István, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj: „Mă bucur […]
Încep lucrările de introducere a rețelei de apă în zona lacului Laguna Albastră din localitatea Aghireșu Fabrici
Încep lucrările de introducere a rețelei de apă în zona lacului Laguna Albastră din localitatea Aghireșu Fabrici Compania de Apă „Someș” S.A., operator regional aflat sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, a semnat contractul de lucrări „Alimentare cu apă, rezervor și branșamente în localitatea Aghireșu Fabrici, zona Caolina, comuna Aghireșu”. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean […]
Consiliul Județean Cluj a încheiat cinci noi contracte pentru întreținerea drumurilor județene
Consiliul Județean Cluj a încheiat cinci noi contracte pentru întreținerea drumurilor județene Acestea vizează aproape 45 de kilometri de drum Consiliul Județean Cluj a încheiat cinci noi contracte de lucrări de întreținere care vizează tot atâtea sectoare de drumuri județene, în lungime însumată de 44,165 kilometri. Lucrările au scopul de a îmbunătăți condițiile […]
Târgul Produs de România, ediția a III-a, la Cluj-Napoca
Târgul Produs de România, ediția a III-a, la Cluj-Napoca Asociația Produs de Cluj, entitate care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, organizează a III-a ediție a Târgului Produs de România la Cluj-Napoca. Derulat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, evenimentul va avea loc pe platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian”, de joi, 9 mai […]
A fost semnat contractul de achiziție a primei instalații de tratare, prin dezintegrare moleculară, a deșeurilor municipale de pe teritoriul județului Cluj
COMUNICAT DE PRESĂ Un pas important în rezolvarea definitivă a gestionării deșeurilor A fost semnat contractul de achiziție a primei instalații de tratare, prin dezintegrare moleculară, a deșeurilor municipale de pe teritoriul județului Cluj Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a semnat miercuri, 8 mai 2024, în prezența câștigătorului licitației, societatea Waste Powertech […]
Acces modern în zona de munte
Acces modern în zona de munte Două drumuri județene, complet modernizate de Consiliul Județean Cluj, cu fonduri europene Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a efectuat marți, 30 aprilie a.c., o vizită la fața locului în vederea prezentării proiectelor de modernizare, cu fonduri europene, a drumului județean DJ 107P (DN 1) – Gilău […]