CJ Cluj va construi Centrul Integrat de Transplant – proiect unic în România și sud-estul Europei
CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ
CJ Cluj va construi Centrul Integrat de Transplant – proiect unic în România și sud-estul Europei
Consiliul Județean Cluj a primit din partea proiectantului Studiul de Fezabilitate (S.F.) aferent construirii viitorului Centru Integrat de Transplant Cluj, parte integrantă a etapei de proiectare.
În perioada imediat următoare, după analiza și însușirea documentației, S.F.-ul va fi supus aprobării plenului reunit al forului administrativ județean.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „E îmbucurător faptul că procedurile tehnice și urbanistice aferente acestui extrem de important proiect de infrastructură medicală respectă graficul agreat. Mai mult decât atât, SF-ul a fost transmis Consiliului Județean chiar înainte de termenul contractual prevăzut. Un alt pas înainte în derularea acestui proiect de interes strategic pentru Cluj și pentru întreaga țară a fost făcut ieri, odată cu aprobarea de către Consiliul Local a P.U.Z.-ului. Practic, prin finalizarea Proiectului Tehnic și emiterea autorizației de construire, intrăm în linie dreaptă cu demararea licitației de execuție, pe care ne-o dorim a fi realizată în cursul lunii martie 2022”.
Reamintim faptul că proiectarea primului Centru Integrat de Transplant din România și din sud-estul Europei a fost atribuită în data de 18 noiembrie 2020 Asocierii dintre firmele de arhitectură „Pinearq S.L.P.” din Spania și biroul de proiectare „Dico și Țigănaș” S.R.L., în urma concursului internațional de soluții inițiat de Consiliul Județean în acest scop. Conform contractului încheiat, proiectantul trebuie să finalizeze elaborarea întregii documentații tehnice până la sfârșitul anului.
Proiectul Consiliului Județean Cluj vizează edificarea primului centru de transplant din țară care integrează facilitățile necesare pentru patru tipuri de transplant: de cord, plămân, hepatic și renal. În cadrul acestuia, toate circuitele, spațiile și funcțiunile necesare vor fi realizate la cele mai înalte standarde din domeniu.
Biroul de presă
3 septembrie 2021