CJC isi mentine punctul de vedere referitor la transportul intermodal

Ca urmare a articolului de presă cu titlul „Politicienii se sucesc şi se răsucesc în problema terminalului intermodal. Şedinţă de urgenţă la Ministerul Transporturilor joi”, din dorinţa unei corecte informări a publicului, Consiliul Judeţean Cluj formulează următoarele precizări:
     În ceea ce priveşte punctul de vedere oficial al Consiliului Judeţean Cluj referitor la proiectul de transport intermodal la Aeroportul clujean nu a intervenit niciun fel de schimbare faţă de poziţia asumată şi comunicată public anterior. Din dorinţa de a îşi dovedi buna-credinţă şi disponibilitatea totală de colaborare, în interesul general al clujenilor dar cu respectarea strictă a legii, instituţia Consiliului Judeţean Cluj participă la întâlnirea organizată la Ministerul Transporturilor, la iniţiativa prefectului judeţului Cluj, domnul Gheorghe Ioan Vuşcan, fără încă ca acest lucru să semnifice în vreun fel o schimbare intervenită în punctul de vedere oficial al forului administrativ judeţean cu privire la acest subiect.
     „Întâlnirea de la Bucureşti vizează edificarea unei eventuale platforme multimodale la Aeroportul din Cluj şi nu proiectul referitor la transportul intermodal care nu este, de altfel, prevăzut în Master Planul de Transport al României adoptat de Guvernul României şi avizat de Comisia Europeană. Vreau să clarific, o dată în plus, un aspect pe care l-am mai precizat şi îl susţinem în continuare: ne menţinem punctul de vedere potrivit căruia documentaţia referitoare la transportul intermodal la Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” din Cluj este neconformă, motiv pentru care am sesizat deja atât DNA cât şi OLAF, demersul nostru vizând atât tragerea la răspundere a celor vinovaţi cât şi recuperarea prejudiciului cauzat. După cum am mai precizat, rolul meu este acela de a apăra interesul general al comunităţii şi banul public, motiv pentru care e de datoria mea, ca lider responsabil, să cer sancţionarea celor care au greşit grav şi să insist ca banii publici irosiţi în acest fel să fie recuperaţi şi redaţi comunităţii. În ceea ce priveşte ideea unui proiect de transport multimodal, ne exprimăm în continuare disponibilitatea de a susţine o asemenea iniţiativă, cu condiţia însă a asumării ei de către beneficiari, a obţinerii tuturor avizelor şi acordurilor necesare şi, în general, a deplinei respectări a legii” a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Mihai Seplecan.

Biroul de presă
5 noiembrie 2015

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW