Cluj Arena, gazda Campionatelor Internaţionale de Atletism ale României

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

 

Informare de presă
Cluj Arena va găzdui în acest week-end cea mai longevivă şi cunoscută competţe de atletism a României –
Campionatele Internaţionale de Atletism

 

            Consiliul Judeţean Cluj aduce la cunoştinţa tuturor iubitorilor sportului faptul că, în zilele de vineri şi sâmbătă, 7 şi 8 iunie a.c., Cluj Arena va găzdui o nouă competţe de top cu participare internaţională, în cadrul căreia vor concura cei mai valoroşi atleţi români ai momentului, alături de performeri din străinătate, campioni olimpici şi europeni.

            Cea de-a 64-a ediţie a Campionatelor Internaţionale de Atletism ale României „Iolanda Balaş SÅ‘tér” va alinia la start peste 300 de sportivi din 14 ţări – Kenya, Kârgâzstan, Japonia, Qatar, Serbia, Bosnia, Ungaria, Israel, Republica Moldova, Liban, Ucraina, Grecia, România şi Turcia, aceştia urmând a concura în nu mai puţin de 38 de probe distincte.

În ceea ce priveşte România, aceasta va fi reprezentată la Campionatele Internaţionale de Atletism de peste 250 de sportivi, printre cele mai sonore nume aflându-se Alin Firfirică, Rareş Toader, Petre Rezmiveş, Andreea Marina Baboi, Florentina Iuşco, Anamaria Nesteriuc sau Andrea Mikloş.

            Reamintim în acest context faptul că, în virtutea unui protocol de colaborare recent încheiat între Consiliul Judeţean Cluj şi Federaţia Română de Atletism, pe Cluj-Arena se vor organiza în următorii cinci ani competţi internaţionale de atletism de prim rang, care vor aduna zeci de mii de sportivi şi de spectatori. În acest an, alături de Campionatele Internaţionale de Atletism ale României, în perioada 2-3 iulie 2019 se vor organiza şi Campionatele Balcanice Junior 1.

 

Biroul de presă

5 iunie 2019

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW