CMID ESTE OPERAŢIONAL. PRIMA MAŞINĂ DE GUNOI A INTRAT ÎN NOUL CENTRU PENTRU MANAGEMENTUL INTEGRAT AL DEŞEURILOR.

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

 

COMUNICAT DE PRESĂ
CMID ESTE OPERAŢIONAL. PRIMA MAŞINĂ DE GUNOI A INTRAT ÎN NOUL CENTRU PENTRU MANAGEMENTUL INTEGRAT AL DEŞEURILOR.

 

      Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj: ,,Judeţul Cluj încheie definitiv epoca poluării!”
     Operatorul rampei temporare de deşeuri a RADP a notificat Agenţia de Mediu în legătură cu atingerea pragului limită de 75% pentru depozitarea deşeurilor. În contextul deciziilor pe domeniul mediu ale Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi ţinându-se cont de faptul că celula CMID este operaţională, a fost asigurat fluxul deşeurilor sortate şi ecologizate.
     
Investţa de la Centrul pentru Managementul Integrat al Deşeurilor are o valoare de aproximativ 70 de milioane de euro, este cel mai mare centru de acest tip din România, cu o capacitate de depozitare de peste 1,5 milioane de metri cubi.
      Pentru realizarea Celulei de depozitare au fost realizate lucrări de terasamente ce au presupus:

  1. dislocarea unor cantităţi de pâmânt şi realizarea unor lucrări de umplutură de peste 750.000 de mc,  echivalentul a aprox 42.000 de autobasculante de 18 mc;

  2. soluţii complexe de stabilizare şi drenare a apelor subterane interceptate în versantul pe care a fost realizată prima celulă ce au presupus forarea a peste 300 de piloti de beton armat cu diametrul de 900 de mm cu lungimi de pâna la 27 de m şi a peste 430 de m de piloţi secanţi cu lungimi până la 24 de m, respectiv forarea unei lungimi cumulate de peste 15 km;

     Sistemul de drenare a apelor subterane de sub celulă şi sistemul de drenare a levigatului au presupus utilizarea unei cantităţi de peste 40.000 de mc de sorturi, echivalentul a peste 2.200 de autobasculante de 18 mc.
      Staţia de osmoză de osmoză inversă pentru tratarea levigatului are o capacitate de operare de 106 metri cubi pe zi.
     

      Video de prezentare: https://youtu.be/J2FbKPkiKXo

 

Biroul de presă
22 mai 2020

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW