Informare de presă Comuna Bobâlna, beneficiară a unei reţele noi de distribuţie a apei potabile
Ca urmare a implementării de către Compania de Apă „Someş“ S.A. şi Consiliul Judeţean Cluj a proiectului mamut cu finanţare europeană în valoare de 355,6 milioane de euro, câştigat la sfârşitul anului 2018, comuna Bobâlna va beneficia de o reţea nouă de distribuţie a apei potabile. Astfel, în baza contractului de lucrări numărul patru din cadrul „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţele Cluj şi Sălaj, în perioada 2014-2020”, în satele Bobâlna, Oşorhel şi Vâlcelele din comuna Bobâlna vor fi realizate lucrări cu o valoare estimată de 2,146.366 euro. Principalele lucrări care vor fi realizate în toate cele trei localităţile din comuna clujeană se referă la cca. 24 de km de noi reţele de apă potabilă şi racorduri de distribuţie. Totodată, în localităţile Bobâlna şi Oşorhel vor fi realizate două noi staţii de pompare a apei potabile, iar satele Bobâlna şi Vâlcelele vor beneficia de două noi staţii de clorinare. De altfel, la nivelul localităţii clujene Vâlcelele urmează să fie edificat şi un nou rezervor de înmagazinare. Referitor la contractul de lucrări numărul patru, menţionăm faptul că acesta este cel mai avansat contract care se derulează pe teritoriul judeţului Cluj pentru care Consiliul Judeţean Cluj a emis deja Autorizaţia de construire. Totodată, documentaţia de atribuire a acestui contract a fost recent trimisă Agenţiei Naţionale pentru Achizţi Publice în vederea încărcării în sistemul electronic de licitaţii SICAP.
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți de acord.OkPrivacy policy