Consiliul Judetean a castigat procesul cu MBS Group
Consiliul Judeţean Cluj a primit confirmarea oficială a faptului că marţi, 16 iunie 2015, Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis definitiv apelul Consiliul Judeţean Cluj împotriva sentinţei civile nr. 4378 din 16.06.2014, pronunţată în urma acţiunii introduse pe rolul Tribunalului Cluj de către liderul Asocierii câştigătoare a contractului de lucrări „Modernizarea infrastructurii de acces în zona turistică Răchiţele – Prislop – Ic Ponor”, firma MBS Group. Obiectul acestei acţiuni l-a constituitrezilierea Acordului contractual, obligarea Consiliului Judeţean Cluj la eliberarea garanţiei de buna execuţie, respectiv la obligarea plăţii dobânzilor aferente garanţiei de bună execuţie.
În concret, în cadrul procesului, firma MBS Group a invocat diverse motive şi susţineri care să ateste culpa exclusivă a Consiliului Judeţean Cluj cu privire la neprelungirea Acordului contractual. La rândul său, forul administrativ judeţean a susţinut în acest context faptul că liderul Asocierii nu a mai dorit continuarea lucrărilor contractate fără aplicarea unei indexări a valorii lucrărilor rămase de executat, indexare care nu a fost posibilă conform clauzelor contractuale, preţul contractului fiind ferm, de 34.415.777,83 lei fără TVA.
Prin hotărârea pronunţată, Curtea de Apel Cluj a respins solicitarea Asocierii conduse de MBS Group de obligare a Consiliului Judeţean Cluj la eliberarea garanţiei de bună-execuţie, în cuantum de 3.293.909,76 lei, suma în cauză rămânând la dispoziţia forului administrativ judeţean până la recepţia finală a lucrărilor.
„Am primit cu mulţumire această sentinţă favorabilă care priveşte un proiect extrem de important de infrastructură, modernizarea drumului turistic Răchiţele-Ic Ponor. Astfel, după ce la sfârşitul lunii trecute am semnat contractul care vizează executarea restului de lucrări la acest obiectiv de infrastructură, acum am primit o decizie favorabilă din partea Curţii de Apel Cluj, instanţa confirmând dreptul nostru de a reţine garanţia de bună-execuţie. După cum am mai declarat, o prioritate absolută a mandatului meu la conducerea Consiliului Judeţean Cluj o reprezintă respectarea strictă a legii precum şi recuperarea tuturor creanţelor şi sumelor care se cuvin de drept judeţului Cluj, orice sumă de bani fiind extrem de utilă pentru continuarea proiectelor. Acesta este motivul pentru care voi cere DNA ca, în cadrul anchetei care vizează acest proiect, să dispună o expertiză tehnică, astfel încât să ne putem îndrepta împotriva celor care au pus în pericol şi au adus daune acestui proiect, în vederea recuperării întregului prejudiciu cauzat. Totodată, din dorinţa de a contribui la aflarea adevărului, nu voi emite ordinul de începere efectivă a lucrărilor decât după ce voi fi sigur că toate probele utile anchetei au fost puse la adăpost”, a declarat Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Mihai Seplecan.
Biroul de presă
18.06.2015