Consiliul Județean a demarat lucrări de întreținere pe drumul județean DJ 182F Valea Gârboului – Rugășești

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

Consiliul Județean Cluj a demarat o serie de lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumul județean DJ 182F Valea Gârboului – Rugășești. Acestea au drept scop asigurarea unei circulații rutiere normale, în condiții de siguranță.

Lucrările vizează un sector de drum în lungime de aproape 4,5 kilometri, mai exact între kilometrul 5+500 și 9+980, tronsonul situat între pozițiile kilometrice 5+500 și 6+500 urmând a fi și asfaltat.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Deși acest drum județean înregistrează un trafic rutier destul de scăzut, dorim să asigurăm și în acest areal o infrastructură rutieră îmbunătățită, menită să contribuie la reducerea decalajelor de dezvoltare între mediul urban și cel rural precum și între diferitele zone ale județului. Nu în ultimul rând, acest drum județean asigură accesul oamenilor din zonă la două drumuri naționale, respectiv DN 18 și DN 18B.

În această etapă, se află în plină desfășurare operațiuni constând în întreținerea platformei drumului prin tratarea burdușirilor și a tasărilor, precum și lucrări la podețe.

De asemenea, urmează a fi executate și lucrări de întreținere a părții carosabile prin plombarea gropilor cu îmbrăcăminți asfaltice, completarea rosturilor, aducerea la profil a acostamentelor, completarea de acostamente, lucrări de asigurare a scurgerii apelor prin curățarea șanțurilor și a rigolelor, lucrări de asigurare a esteticii rutiere prin tăierea lăstărișului și a vegetației din zona drumului, lucrări de refacere a timpanelor deteriorate, precum și așternere de strat de balast stabilizat și de covor asfaltic.

 

Biroul de presă
16 aprilie 2024

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW