Consiliul Judeţean a semnat contractul privind execuţia lucrărilor la Drumul Apusenilor

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

Informare de presă
Consiliul Judeţean a semnat contractul privind execuţia lucrărilor la Drumul Apusenilor

 

     Consiliul Judeţean Cluj a semnat, luni, 14 octombrie 2019, contractul privind execuţia lucrărilor pentru realizarea Drumului Apusenilor, investţe ce va fi realizată în cadrul proiectului cu finanţare europeană ,,Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională – Traseu Regional Transilvania Nord, Drumul Apuseni, prin modernizarea DJ 108K (limita jud. Bihor – Baraj Drăgan) de la km. 26+455 la km. 29+495  şi DJ 764B (Baraj Drăgan – intersecţie DN1) de la km. 0+000 la km. 22+164,500”. Proiectul are drept scop conectarea localităţilor din judeţele Cluj şi Bihor la Reţeaua trans-europeană de transport TEN-T.
     Contractul a fost atribuit, la finalul procedurii legale de licitaţie, Antreprizei de Reparaţii şi Lucrări (ARL) Cluj SA, valoarea acestuia fiind de 103.093.344,13 lei (fără TVA). Lucrările vor demara în perioada următoare şi vor avea un termen de execuţie de maxim 24 de luni, calculat de la data începerii efective.
     Proiectul vizează reabilitarea şi modernizarea drumurilor judeţene 764B (DN1 – Valea Drăganului – Lunca Vişagului – Baraj de acumulare Drăgan – DJ 108K) de la km. 0+000 la km. 22+164,500 şi DJ 108K (limită cu judeţul Bihor – Baraj de acumulare Drăgan) de la km. 26+455 la km. 29+495.
     De mare complexitate şi amploare, lucrările vor fi executate în profunzimea drumului, începând de la fundaţie, şi se vor finaliza prin aşternerea de covor asfaltic în două straturi, binder şi strat de uzură.
     Totodată, în vederea creşterii siguranţei rutiere vor fi realizate 9052,55 mp de trotuare, şapte staţii de autobuz, şapte parcări auto, borduri coborâte, 10.694,50 metri de parapeţi de siguranţă, 10 limitatoare de viteză şi patru benzi rezonatoare, cinci sisteme de avertizare luminoasă şi 10 console metalice, plase şi bariere elastice de protecţie pietre, 6,151 km aliniamente de arbori, amenajare trecere la nivel cu calea ferată, etc.

 

Biroul de presă
14 octombrie 2019

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW