Consiliul Judeţean achizţonează trei noi unităţi de fotosinteză artificială pentru gazonul de pe Cluj Arena

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

Informare de presă
Consiliul Judeţean achizţonează trei noi unităţi de fotosinteză artificială pentru gazonul de pe Cluj Arena

 

     Consiliul Judeţean Cluj a demarat procedura de achizţonare a trei noi unităţi de fotosinteză artificială pentru gazonul de pe Cluj Arena. 
     Cele trei unităţi de fotosinteză artificială vor contribui la regenerarea, într-un timp extrem de scurt, a ierbii, ele constituind o completare a sistemului deja achizţonat, în 2018, de către Consiliul Judeţean pentru întreţinerea gazonului de pe stadion. Astfel, potrivit caietului de sarcini publicat în SICAP, noile echipamente vor trebui să fie formate din trei unităţi de fotosinteză artificială, trei analizoare, portal şi aplicaţie App, compatibile cu sistemul deja existent, respectiv SGL MU 360 600W format.
    Valoarea estimată a contractului este de 1 485 000 lei, termenul limită de depunere a ofertelor fiind 19 august 2019. În ceea ce priveşte alegerea câştigătorului, criteriile care vor fi avute în vedere sunt preţul cel mai scăzut, durata cea mai scurtă de livrare şi perioada cea mai mare de garanţie.
     Echipamentul de tip „SGL MU360” este unul extrem de performant, printre cele mai avansate de acest gen de pe piaţă. Rolul acestuia este de a accelera procesul de fotosinteză, de până la trei ori comparativ cu cel în care fotosinteza se produce în mod natural, folosind doar lumina solară. Sistemul dispune de un software specific care, prin intermediul analizatorilor încorporaţi, măsoară şi înregistrează date importante precum intensitatea luminii, umiditatea atmosferică, umiditatea la sol, umiditatea la firul de iarbă, fertilizare, etc. Toţi aceşti indicatori colectaţi, extrem de importanţi în microbiologia plantei, se interpretează apoi uniform, softul indicând extrem de fidel informaţii esenţiale legate de durata optimă de funcţionare a instalaţiei pentru aducerea ierbii la parametrii vizaţi.

Biroul de presă
19 iulie 2019

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW