Consiliul Județean Cluj a finalizat lucrările de asfaltare pe raza comunei Mica
CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ
Consiliul Județean Cluj a finalizat lucrările de asfaltare pe raza comunei Mica
Consiliul Județean Cluj anunță finalizarea lucrărilor de asfaltare, derulate în regim de primă urgență, pe drumul județean DJ 172F care tranzitează comuna Mica, până la limita cu județul Bistrița-Năsăud.
Sectorul vizat are o lungime de cca. 10 kilometri, mai exact de la km 12+950 la km 22+570.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean: „Mă bucur că am reușit, într-un timp foarte scurt, de doar o lună, să finalizăm lucrările de refacere a acestui sector de drum extrem de deteriorat. Începând din acest moment, cetățenii din Mica și ceilalți participanți la trafic pot parcurge acest drum județean în cele mai bune condiții de siguranță și confort”.
Pentru finalizarea completă a lucrărilor antreprenorul lucrărilor va mai executa operațiuni conexe, constând în completarea acostamentelor, refacerea șanțurilor și rigolelor, desfundarea de podețe, montarea de parapeți metalici în zonele unde situația o impune, precum și refacerea marcajelor rutiere.
Biroul de presă
27 iulie 2022