Consiliul Județean Cluj construiește cea mai modernă școală specială din țară

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

Consiliul Județean Cluj construiește cea mai modernă școală specială din țară

Stadiul fizic al investiției a trecut de 75%

Proiectul Consiliului Județean Cluj privind edificarea, cu fonduri europene, a noului sediu al Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă, situat pe strada Aviator Bădescu, nr. 3-5, din Cluj-Napoca, înaintează în ritm alert.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Suntem tot mai aproape de finalizarea construirii celei mai moderne școli speciale din România. Mă bucur că lucrările sunt în grafic și că vom pune la dispoziția copiilor și a colectivului didactic o școală ultramodernă, un veritabil etalon în domeniul educației speciale și un model de bune practici.  

Valoarea lucrărilor este de 14.160.963 de lei fără TVA, termenul estimat de finalizare fiind luna aprilie a anului 2023.

 

Tronsonul 1 din corpul nou al școlii, cu un regim de înălțime P+2E, care va cuprinde spațiile administrative și medicale, este realizat în proporție de 100% pe partea de structură și pe cea de zidărie, operațiunile continuând la finisaje. De asemenea, instalațiile electrice, de incendiu și sanitare sunt executate în proporție de 95%. Totodată, partea arhitecturală este realizată în procent de 85%, tâmplăriile exterioare sunt montate în totalitate iar cele interioare în proporție de 75%, termosistemul fiind realizat în proporție de 85%, inclusiv fațada ventilată cu plăci HPL.

Tronsonul 2, cu regim de înălțime S+P+3E, în care vor funcționa cele 32 de săli de clasă și laboratoare, spațiile adiacente acestora și grupurile sanitare, este materializat în procent de 100% pe partea de structură și subsol. Totodată, partea de zidărie este realizată în totalitate, instalațiile electrice și de incendiu sunt realizate în proporție de 85%, iar cele sanitare au ajuns la 75%.

Cel de-al treilea tronson, format din S+P+1E și compus din blocul alimentar – bucătărie și sala de mese, precum și din spațiile pentru activități sportive și de terapie, este concretizat în proporție de 100% pe partea de structură și zidărie.    Instalațiile electrice și de incendiu sunt realizate în procent de 85%, iar cele sanitare în procent de 75%. Partea arhitecturală este realizată în proporție de 80%, tâmplăriile exterioare sunt montate în procent de 95%, termosistemul este realizat integral, iar fațada ventilată cu plăci HPL în proporție de 90%.

 Biroul de presă
23 septembrie 2022

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW