Consiliul Județean Cluj execută lucrări de întreținere pe drumul județean DJ 161 Sărata – limită cu județul Sălaj
CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ
Consiliul Județean Cluj execută lucrări de întreținere pe drumul județean DJ 161 Sărata – limită cu județul Sălaj
Consiliul Județean Cluj a demarat o serie de lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumul județean DJ 161 Sărata – limită cu județul Sălaj. Acestea au drept principal scop asigurarea unei circulații rutiere normale, în condiții de siguranță.
În totalitatea lor, lucrările de întreținere vizează un sector de drum în lungime de aproape 8 kilometri, mai exact între pozițiile kilometrice 41+100 și 49+050.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Importanța îmbunătățirii infrastructurii rutiere pe acest drum județean este deosebită având în vedere faptul că acesta realizează una dintre legăturile între judeţele Cluj şi Sălaj, cu efecte pozitive în dezvoltarea economico-socială la nivel regional.”
În această etapă se execută operațiuni constând în întreținerea părții carosabile prin plombarea gropilor cu îmbrăcăminți asfaltice și tratarea burdușirilor și a tasărilor.
De asemenea, mai sunt prevăzute lucrări de asigurare a scurgerii apelor prin curățarea șanțurilor și a rigolelor, de refacere a timpanelor de podețe, precum și de asigurare a esteticii rutiere prin tăierea lăstărișului și a vegetației din zona drumului.
Biroul de presă
23 iulie 2024