Consiliul Județean Cluj susține sportul de performanță

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

Consiliul Județean Cluj susține sportul de performanță

 

Consiliul Județean Cluj, a aprobat, în cadrul ședinței ordinare de joi, 22 iunie a.c., darea în folosință gratuită a unei părți a imobilului – teren unde urmează să fie edificat Spitalul Pediatric Monobloc, în vederea organizării unor competiții sportive.
Astfel, aproximativ 30.000 de mp vor fi puși la dispoziția Federației Române de Baseball și Softball, cu scopul amenajării unui teren de baseball necesar desfășurării unor întreceri în vecinătatea municipiului Cluj-Napoca.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: ,,Consiliul Județean Cluj rămâne un susținător activ al mișcării și al performanței sportive, fapt pentru care am decis să sprijinim demersurile organizatorilor acestor competiții. Ne bucurăm să putem da o utilitate acestei locații, până la demararea efectivă a proiectului pentru care este destinat terenul.”

Competițiile sportive ce vor fi organizate pe terenul situat pe str. Borhanciului din Cluj-Napoca sunt:

  • Transylvania Baseball Festival – ce va avea loc în perioada 27 – 30 iulie 2023 – Turneu Internațional;
  • Campionatul Național de Baseball – U15 – între 15 și 17 septembrie 2023;
  • Campionatul Național de Baseball – Seniori – care se va desfășura din 29 septembrie și până în 1 octombrie a.c..

Dreptul de folosință asupra terenului este acordat Federației Române de Baseball și Softball pentru o durată de 3 luni, respectiv 3 iulie – 3 octombrie 2023, cheltuielile aferente amenajării și întreținerii terenului fiind responsabilitatea acesteia, la fel și readucerea la starea inițială.

 

 

Biroul de presă
22 iunie 2023

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW