Consiliul Județean începe asfaltarea sectorului de drum județean de pe raza localității Tiocu de Jos

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ
Consiliul Județean începe asfaltarea sectorului de drum județean de pe raza localității Tiocu de Jos
În cadrul lucrărilor de întreținere derulate pe drumul județean 109B Cornești – Tiocu de Jos, Consiliul Județean Cluj a demarat asfaltarea sectorului situat pe raza localității Tiocu de Jos.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Drumul județean 109B realizează o bună legătură cu orașele din județ, prin joncțiunea cu drumul național DN1C. Asfaltarea acestui sector va genera efecte pozitive în ceea ce privește dezvoltarea economico-socială a întregii zone”.
Anterior asfaltării au fost executate operațiuni constând în plombări cu îmbrăcăminți asfaltice, tratarea burdușirilor și a tasărilor, precum și realizarea de șanțuri în vederea asigurării scurgerii apelor.
De asemenea, urmează a mai fi realizate lucrări de completare a acostamentelor, curățare a șanțurilor, înlocuire a unor podețe și reprofilare a drumurilor laterale cu cilindrare și adaos de material.
Biroul de presă
10 noiembrie 2022