Consiliul Județean inițiază planurile de dezinstituționalizare a persoanelor adulte cu dizabilități din cadrul DGASPC Cluj

Consiliul Județean inițiază planurile de dezinstituționalizare a persoanelor adulte cu dizabilități din cadrul DGASPC Cluj

Acestea vor fi sprijinite pentru integrarea în comunitate și pentru a duce un trai independent

Consiliul Județean Cluj a aprobat inițierea planurilor de dezinstituționalizare la nivelul unor centre rezidenţiale pentru persoane adulte cu dizabilităţi din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj (DGASPC), instituție aflată în subordinea forului administrativ județean.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Vorbim de un proces amplu, prin care urmărim integrarea persoanelor adulte cu dizabilități în comunitate și pregătirea acestora pentru un trai independent. Este un pas important deoarece se creează condițiile pentru ca persoanele cu dizabilități să fie transferate din centrele de capacitate mare în alternative de tip familial, astfel încât să se evite tulburările comportamentale sau riscurile de neadaptare”.

Conform prevederilor Strategiei naționale privind prevenirea instituționalizării persoanelor adulte cu dizabilități și accelerării procesului de dezinstituționalizare pentru perioada 2022-2030, precum și a legislației specifice în domeniul dezinstituționalizării, pentru județul Cluj se urmărește ca până la data de 31 decembrie 2030 numărul de persoane asistate în sistemul rezidențial să fie de 208. Prin comparație, la data de 30 iunie 2020 numărul acestor persoane a fost de 349.

Totodată, în perioada următoare se vor adopta o serie de măsuri de natură a facilita integrarea în comunitate a persoanelor adulte cu dizabilități instituționalizate prin dezvoltarea serviciilor în comunitate care să poată fi accesate de aceste persoane,  încheierea de parteneriate cu autoritățile publice locale în vederea identificării și punerii la dispoziție de locuințe sociale pentru persoanele din acest grup vulnerabil  precum și prin înființarea la nivelul DGASPC Cluj a unui compartiment de locuire incluzivă.

* * *

Obiectivele planificate la nivel naţional, ca ţinte asociate indicatorilor cheie de performanţă, sunt:

  1. obiectivul 1: până la data de 30 iunie 2026, cel puţin 32% din numărul de persoane adulte cu dizabilităţi instituţionalizate să beneficieze de sprijin în vederea dezinstituţionalizării şi de punerea în aplicare a parcursului de trai independent;
  2. obiectivul 2: până la data de 30 iunie 2026 procentul persoanelor adulte cu dizabilităţi instituţionalizate se reduce cu 32% din numărul total de persoane asistate în cadrul sistemului rezidenţial la sfârşitul anului 2020;
  3. obiectivul 3: în perioada 1 iulie 2026-31 decembrie 2030, procentul persoanelor adulte cu dizabilităţi instituţionalizate se reduce cu 10% din numărul total de persoane asistate în cadrul sistemului rezidenţial la data de 30 iunie 2026.

Lista celor 8 centre rezidenţiale pentru persoane adulte cu dizabilităţi din structura Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj care vor beneficia de planurile de dezinstituționalizare:

  • Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane cu Dizabilități Câțcău;
  • Locuința minim Protejată “Speranța” Câțcău;
  • Locuința minim Protejată “Buna Vestire” Câțcău;
  • Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Mociu;
  • Centrul de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Gherla;
  • Centrul de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Jucu;
  • Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Luna de Jos;
  • Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Cluj-Napoca.

Biroul de presă
29 august 2025

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW