Construcția Centrului Integrat de Transplant din Cluj-Napoca poate începe în două luni. Dacă Ministrul Sănătății refuză să finanțeze investiția, vom analiza vinderea unor active din patrimoniul județului Cluj
CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ
Construcția Centrului Integrat de Transplant din Cluj-Napoca poate începe în două luni.
Dacă Ministrul Sănătății refuză să finanțeze investiția, vom analiza vinderea unor active din patrimoniul județului Cluj
Președintele Consiliului Județean Cluj a solicitat, din nou, Ministerului Sănătății, să finanțeze Centrul Integrat de Transplant.
Vorbim despre un proiect unic în România și în Europa de sud-est, matur din toate punctele de vedere, care integrează facilitățile necesare pentru patru tipuri de transplant: de cord, plămân, hepatic și renal.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Construcția Centrului Integrat de Transplant poate demara în două luni dacă Ministerul Sănătății decide să fie alături de toți cei care au nevoie de transplant și care merită să fie tratați în condiții de maximă siguranță. Analizez inclusiv varianta de a vinde active din patrimoniul județului Cluj, pentru a putea realiza Centrul Integrat de Transplant. Nu ne putem lăsa doar la mâna Ministerului Sănătății. Clujul are un proiect cu teren și așteaptă doar semnarea contractului de execuție. Ministerul Sănătății, din păcate, a prioritizat și proiecte incipiente. Lista lor nu ține cont de gradul de maturitate și de realitatea din teritoriu. Se face un deserviciu pacienților și vor rămâne bani neutilizați, sunt deja cazuri concrete.”
Pașii realizați de Consiliul Județean Cluj până acum:
– organizarea concursului internațional de soluții și desemnare câștigător;
– întocmirea avizelor și aprobarea documentațiilor tehnico-economice;
– organizarea licitației restrânse de execuție;
– trei consorții de firme au fost invitate să depună oferta financiară, data limită de depunere fiind 7 iunie a.c., ora 15:00;
– depunerea proiectului spre finanțare în cadrul apelului de proiecte lansat de Ministerul Sănătății, acesta fiind selectat drept eligibil spre finanțare însă fără a se finanța.
Centrul de Transplant Multiorgan de la Cluj va integra soluții tehnice moderne în materie de construcții și arhitectură medicală, punând pacientul pe primul loc în toate fluxurile oferite.
Acesta va fi construit pe str. B. P. Hașdeu nr. 6, zona medicală a Clujului, și va dispune de 264 de paturi pentru spitalizare continuă, 16 paturi pentru spitalizare de zi și 45 de paturi destinate ATI.
Biroul de presă
7 iunie 2023