Cu ajutorul Consiliului Județean, nu va mai exista nicio casă neelectrificată în județul Cluj

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

Cu ajutorul Consiliului Județean, nu va mai exista nicio casă neelectrificată în județul Cluj

Stația de dezintegrare moleculară a deșeurilor de la Cluj, considerată un model de bune practici de către ministrul energiei, Sebastian Burduja

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, împreună cu domnul Sebastian Burduja, ministrul energiei, au susținut sâmbătă, 9 noiembrie a.c., la sediul forului administrativ județean, o conferință de presă.

Cu acest prilej a fost abordat stadiul proiectului finanțat din fonduri nerambursabile – RePowerEu, în contextul în care una dintre componentele acestuia urmărește ca toate casele izolate din România și care nu sunt conectate la energie electrică să fie complet electrificate, cu ajutorul panourilor fotovoltaice, până în anul 2026. În acest sens, domnul ministru Sebastian Burduja a declarat faptul că în România există aproximativ 5500 de case care nu dispun de energie electrică și care se urmărește a fi electrificate prin intermediul acestui proiect cu finanțare europeană nerambursabilă. Din acestea, 88 sunt în județul Cluj, intenția fiind ca în baza unui parteneriat între Ministerul Energiei, Consiliul Județean Cluj și Asociația Energia Inteligentă, toate aceste locuințe izolate să beneficieze de energie electrică.

În acest sens, președintele Alin Tișe a declarat că forul administrativ județean își propune să se implice și să acorde sprijinul necesar, astfel încât în cel mai scurt timp în județul Cluj să nu mai existe nici măcar o locuință care să nu beneficieze de curent electric:

Trebuie subliniat faptul că în județul Cluj nu există nicio localitate care să nu fie racordată la energie electrică ci doar case sau grupuri de case, în zone izolate. Vrem să ducem lucrurile mult mai departe și să rezolvăm definitiv și această problemă. Vom concepe un proiect unitar iar Consiliul Județean Cluj va acoperi cheltuielile de instalare a sistemelor de panouri fotovoltaice pentru toate acele locuințe care, din diverse motive, nu vor putea fi electrificate prin intermediul programului implementat de minister. Ne dorim să fim primul județ din România în care casele să fie electrificate în proporție de 100%. De altfel, județul Cluj este un campion național din punctul de vedere al programelor depuse în domeniul energiei verzi, cu proiecte în valoare de peste 2,2 miliarde de lei”.

Un alt subiect abordat a fost legat de posibilitatea obținerii de către Consiliul Județean Cluj, cu sprijinul Ministerului Energiei și al Guvernului, a unei finanțări nerambursabile pentru stația de tratare prin dezintegrare moleculară pentru valorificarea energetică a deșeurilor din județul Cluj.

În cadrul acestei veritabile revoluții verzi pe care am declanșat-o la Cluj, legată de valorificarea deșeurilor prin producerea de energie curată, ne dorim să acoperim din fonduri nerambursabile o parte din costurile aferente stației de dezintegrare moleculară, iar domnul ministru Burduja și-a declarat sprijinul, cu atât mai mult cu cât soluția pe care noi am adoptat-o la Cluj e una românească, ce ar putea fi diseminată, ca o bună practică, în întreaga țară.

În același timp, în contextul în care soluția dezintegrării moleculare este de ultimă oră și, din acest motiv, nu a fost încă avută în vedere de legislația românească în vigoare, ministrul energiei Sebastian Burduja și-a declarat întreaga disponibilitate de a sprijini Consiliul Județean Cluj prin completarea, în acest sens, a legislației din domeniu.

Cu un cost de cca. 10 milioane de euro, stația de dezintegrare moleculară va fi dată în funcțiune de Consiliul Județean Cluj în luna martie 2025.  Energia produsă de aceasta va acoperi consumul Consiliului Județean și al entităților care funcționează sub autoritatea acestuia, cum sunt stadionul Cluj Arena, Aeroportul Internațional Avram Iancu și toate celelalte instituții subordonate.

În cadrul conferinței de presă au mai fost abordate o serie de subiecte de maxim interes printre care cel referitor la construcția hidrocentralei cu acumulare prin pompaj de la Tarnița-Lăpuștești, un proiect vital pentru echilibrarea sistemului energetic național.

Biroul de presă
9 noiembrie 2024

 

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW