Delegatie olandeza, in vizita la CJ Cluj

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Vákár István, a primit joi, 1 octombrie 2015, vizita Excelenţei Sale, doamna Stella Ronner Grubačić, noua Ambasadoare a Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti, care efectuează o vizită în judeţul Cluj, prima de acest fel în afara Bucureştiului după preluarea actualului mandat. Doamna Ambasador a fost însoţită de către domnul Wouter Reijers, Consul onorific al Ambasadei Regatului Ţărilor de Jos la Cluj şi de către domnul Huub Drabbe, Consilier economic şi comercial al Ambasadei Regatului Ţărilor de Jos. De asemenea, din delegaţia olandeză a făcut parte şi domnul Robin van Rozen, Preşedinte al Camerei de Comerţ româno-olandeze precum şi domnul Maurits Dohmen, Director Executiv al Camerei de Comerţ româno-olandeze.

 În cadrul întâlnirii, membrii delegaţiei olandeze şi-au exprimat interesul faţă de programele Consiliului Judeţean, sens în care, pe parcursul întrevederii, au fost abordate o serie de aspecte referitoare la principalele proiecte de investiţii aflate în derulare la nivelul forului administrativ judeţean precum extinderea parcurilor industriale administrate de Consiliul Judeţean prin intermediul TETAROM, dezvoltarea şi modernizarea  aeroportului clujean, construirea unui spital regional de urgenţă, investiţii majore la care ar putea participa şi firme olandeze. De asemenea, o atenţie aparte a fost acordată posibilităţii implementării unor parteneriate între firme olandeze şi autorităţi publice locale din judeţul Cluj, respectiv instituţii universitare clujene, în scopul dezvoltării unor proiecte de interes general, precum cele din domeniul sănătăţii – crearea unui centru de excelenţă în această zonă a ţării, având în vedere forţa de muncă foarte specializată şi numărul mare de absolvenţi din sectorul IT&C de aici. Totodată, reprezentanţii Camerei de comerţ româno-olandeze au transmis părţii române intenţia unor oameni de afaceri olandezi de a investi în activitatea de informatizare şi digitalizare a unor proiecte din domeniul agriculturii, în scopul creşterii profitabilităţii acestui sector.

Excelenţa Sa, doamna Stella Ronner Grubačić, a exprimat interesul deosebit al investitorilor olandezi pentru această regiune a României şi a realizat o trecere în revistă a extrem de consistentei prezenţe olandeze în judeţul Cluj. Pentru a facilita procesul de cunoaştere de către investitorii olandezi a potenţialului economic şi investiţional al judeţului Cluj, la întâlnire au fost prezenţi şi domnii Viorel Găvrea şi Octavian Fodor, director general, respectiv directorul general adjunct al TETAROM S.A., aceştia punând la dispoziţia membrilor delegaţiei o serie de materiale de prezentare a Parcurilor Industriale TETAROM şi a parcului ştiinţific „Tetapolis” în special, proiect de care membrii delegaţiei olandeze s-au arătat extrem de interesaţi. Totodată, reprezentanţii Tetarom au informat delegaţia olandeză  în legătură cu facilităţile pe care parcurile industriale clujene le oferă investitorilor şi cu modul concret în care firmele olandeze pot să investească în Cluj prin intermediul acestora. 

Tot din dorinţa de a pleda cauza judeţului şi de a convinge delegaţia olandeză în legătură cu avantajele pe care Clujul le prezintă din punct de vedere investiţional, pe parcursul întâlnirii domnul Vakar Istvan a menţionat printre punctele forte ale acestuia faptul că găzduieşte cel de-al doilea centru universitar al ţării, forţa de muncă înalt calificată şi vorbitoare de limbi străine, ataşată valorilor occidentale legate de muncă, expansiunea sistemului de tip cluster, dezvoltarea sectorului serviciilor şi al celui de înaltă tehnologie, aspecte care creează premisele optime atât în ceea ce priveşte atragerea de investitori olandezi cât şi turişti din această ţară. 

Întâlnirea pe care am găzduit-o la sediul Consiliului Judeţean m-a bucurat într-o foarte mare măsură întrucât mi-a confirmat, o dată în plus, interesul mediului de afaceri dintr-o ţară occidentală extrem de avansată pentru oportunităţile investiţionale pe care Clujul le oferă. Discuţiile de astăzi mă determină să cred că atuurile noastre au convins delegaţia olandeză şi că nu va trece mult până când această vizită de explorare va fi urmată de noi parteneriate concrete şi investiţii reciproc avantajoase” a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Vakar Istvan.

În prezent, în judeţul Cluj îşi desfăşoară activitatea nu mai puţin de 238 de firme cu capital olandez sau cu participare olandeză la capital, dintre care cele mai cunoscute sunt Emerson, Terapia, Friesland Campina România, EVW Holding, Logistic E Van Wijk, CSI Romania, ISDC, VOS Logistics România, Sykes Enterprises, E.On Business Services. Valoarea capitalului olandez investit în judeţul Cluj este de 273.430.949,2 lei.

 

 

Biroul de presă

1 octombrie 2015

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW