Deplasare cu stația mobilă a Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj, în comuna Călărași

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

Deplasare cu stația mobilă a Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj, în comuna Călărași

 

O echipă de funcționari ai Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj, instituție publică de interes județean aflată sub autoritatea Consiliului Județean, se va deplasa miercuri, 4 septembrie 2024, începând cu ora 09.30, în localitatea Călărași, județul Cluj, cu stația mobilă, în vederea preluării documentelor și fotografiei pentru întocmirea cărților de identitate.
Astfel, se pot prezenta pentru depunerea documentelor în vederea eliberării cărții de identitate toți locuitorii care se regăsesc în situația de schimbare a adresei de domiciliu ca urmare a modificării Nomenclatorului, respectiv înființare străzi, numerotare, renumerotare imobile.
Totodată, cetățenii de pe raza comunei care au cărțile de identitate expirate sau care urmează să expire în următoarele 180 de zile, tinerii care împlinesc vârsta de 14 ani, precum și persoanele aflate în alte situații care impun eliberarea unui nou act de identitate și cei care solicită viză de reședință sunt invitați să se prezinte cu toate documentele necesare eliberării cărții de identitate la sediul Primăriei din localitatea Călărași, județul Cluj.
Pentru desfășurarea în bune condiții a activităților ce se impun în această etapă, premergătoare întocmirii cărții de identitate, respectiv de preluare a imaginilor, cererilor și documentelor necesare, funcționarii Direcției Județene de Evidență a Persoanelor beneficiază de sprijinul angajaților din cadrul Primăriei Călărași, precum și de colaborarea organelor de poliție locale.

 

 

Biroul de presă
3 septembrie 2024

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW