Deplasare cu stația mobilă a Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj, la Frata
CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ
Deplasare cu stația mobilă a Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj, la Frata
O echipă de funcționari ai Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj, instituție publică de interes județean aflată sub autoritatea Consiliului Județean, se va deplasa miercuri, 16 noiembrie a.c., începând cu ora 09.30, în localitatea Frata, cu stația mobilă, în vederea preluării documentelor pentru întocmirea cărților de identitate, în principal, datorită numărului mare de persoane vârstnice din comună care nu au posibilitatea de a se deplasa la Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor Câmpia Turzii.
În acest context, cetățenii de pe raza comunei care au cărțile de identitate expirate sau care urmează să expire în următoarele 180 de zile, tinerii care împlinesc vârsta de 14 ani, precum şi persoanele aflate în alte situații care impun eliberarea unui nou act de identitate şi cei care solicită viză de reședință sunt invitați să se prezinte cu toate documentele necesare eliberării cărții de identitate la sediul Primăriei comunei Frata.
Pentru desfășurarea în bune condiții a activităților ce se impun în această etapă, premergătoare întocmirii cărții de identitate, respectiv de preluare a imaginilor, cererilor şi documentelor necesare, funcționarii Direcției Județene de Evidență a Persoanelor beneficiază de sprijinul angajaților din cadrul Primăriei Frata, precum şi de colaborarea organelor de poliție locale.
Reamintim faptul că, pentru a veni în sprijinul clujenilor, Direcția Judeţeană de Evidență a Persoanelor Cluj se deplasează periodic în comunitățile județului cu stația mobilă de preluare a imaginilor, cererilor şi documentelor necesare pentru eliberarea actelor de identitate. Dotată cu aparatură modernă, aceasta a fost achiziționată în cadrul proiectului european ,,Modernizarea activităților de evidență a persoanelor din județul Cluj”, câștigat și implementat de Consiliul Județean Cluj.
Biroul de presă
14 noiembrie 2022