Deschiderea a doua noi Case de tip familial in Cluj-Napoca

Preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnii Mihai Seplecan şi Vakar Istvan, însoţiţi de consilierii judeţeni Vasile Sălătioan şi Matiş Dorel, au participat joi, 22 octombrie 2015, în municipiul Cluj-Napoca, la deschiderea a două Case de tip Familial situate pe strada General Eremia Grigorescu, nr.37-39 şi, respectiv, pe strada Nirajului, nr. 2A. Ceremonia de deschidere a fost organizată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj, instituţie publică de interes judeţean care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, în parteneriat cu Fundaţia ,,Hope and Homes for Children”.
      Casele au fost înfiinţate printr-un proiect care a vizat închiderea Centrului de Plasament nr. 1 “Prichindel” Cluj-Napoca şi deschiderea de unităţi de tip familial, în fiecare căsuţă de tip familial fiind găzduiţi câte 12 copii.
     “Inaugurarea de astăzi reprezintă un moment extrem de important întrucât aduce în viaţa acestor copii cu care soarta a fost mai puţin generoasă o rază de soare. Oferind condiţii cât mai bune şi mai apropiate de mediul familial, aceste tip de case le sporesc copiilor şansele de integrare deplină în societate şi de reuşită în viaţă, motiv pentru care le sunt extrem de recunoscător şi le mulţumesc public reprezentanţilor Fundaţiei  “Hope and Homes for Children”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Mihai Seplecan.
       Prin deschiderea acestor case, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj a mai închis o instituţie de protecţie de tip clasic şi a identificat alternative cât mai apropiate de mediul familial, pentru 24 de copii cu măsură de protecţie specială. Principalul avantaj al căsuţelor îl reprezintă faptul că asigură un climat familial, fiind dotate cu dormitoare moderne, sufragerie, baie, bucătărie şi loc pentru luat masa. Alternativa caselor de tip familial asigură o îngrijire personalizată fiecărui copil, prin oferirea de stimulare şi atenţie individualizată, lucruri esenţiale fiecărui copil pentru construirea de abilităţi pentru viaţa independentă şi pentru o bună integrare socială ulterioară. 
       Realizarea proiectului a fost posibilă graţie parteneriatului de succes între Consiliul Judeţean Cluj prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi Fundaţia “Hope and Homes for Children” România. Sumele de bani alocate proiectului au fost de nu mai puţin de 460.000 de euro proveniţi din fondurile fundaţiei.
        Totodată, Fundaţia  “Hope and Homes for Children” România a proiectat şi a executat prin intermediul propriilor co-contractori lucrările de proiectare şi construire a celor două case de tip familial, în conformitate cu standardele aplicabile pentru acest tip de servicii, a asigurat dotarea căsuţelor, conform standardelor aprobate în materie de protecţia copilului şi a asigurat sumele de bani necesare pentru executarea obligaÈ›iilor asumate.

Biroul de presă
22 octombrie 2015

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW