Dezbatere publica pe tema finantarii structurilor sportive clujene

Consiliul Judeţean Cluj a găzduit, vineri, 23 ianuarie 2015, la iniţiativa şi în coordonarea vicepreşedintelui Ioan Oleleu, dezbaterea publică organizată de forul administrativ judeţean  în vederea analizării proiectului de hotărâre privind adoptarea noului Regulament de alocare a fondurilor publice nerambursabile pe Programul Sport, proiect ce urmează a fi supus aprobării în următoarea şedinţă a deliberativului judeţean care va avea loc miercuri, 28 ianuarie a.c. 

La consultarea publică găzduită de Consiliul Judeţean au participat, în calitate de invitaţi, reprezentanţi ai structurilor sportive din judeţul Cluj – asociaţii judeţene, respectiv asociaţii şi cluburi sportive care activează în acest domeniu, reprezentanţi ai Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Cluj, precum şi alte persoane interesate de asigurarea unei finanţări cât mai eficiente, transparente şi echitabile a proiectelor depuse pe Programul Sport.

Scopul principal al acestei dezbateri publice l-a reprezentat identificarea, într-o manieră cât mai democratică şi participativă, a celei mai bune metodologii de acordare a finanţărilor nerambursabile în domeniul sportului, atât a celui de performanţă cât şi a celui de masă. Propunerile care au fost formulate astăzi, cele care respectă legislaţia în vigoare şi care sunt în interesul elaborării unui Regulament cât mai eficient, capabil să asigure libera concurenţă a solicitanţilor, vor fi integrate în proiectul elaborat de executivul Consiliului Judeţean. Consider că sportul reprezintă un domeniu prioritar, motiv pentru care îmi doresc şi voi întreprinde demersurile necesare astfel încât pentru anul în curs să reuşim să dublăm bugetul alocat sportului comparativ cu anul 2014. Avem nevoie de sport de performanţă care să asigure vizibilitatea Clujului, avem nevoie şi de sport de masă şi, implicit, de cetăţeni sănătoşi, motiv pentru care am abordat deja această problemă inclusiv în relaţia cu primarii din judeţul Cluj astfel încât şi consiliile locale să considere acest domeniu o prioritate şi să îl finanţeze în mod corespunzător”, a declarat domnul vicepreşedinte Ioan Oleleu.  

În vederea desfăşurării unei dezbateri publice cât mai eficace, structurilor sportive clujene li s-a transmis, în prealabil, proiectul noului Regulament, astfel încât, pe baza acestuia, cei interesaţi au putut formula puncte de vedere concrete, pe articole, pe care le-au prezentat în cadrul întâlnirii de astăzi şi care urmează a fi analizate în cel mai scurt timp posibil. Noul Regulament privind finanţarea nerambursabilă de la bugetul JudeÈ›ului Cluj pentru structurile sportive din judeţul Cluj cuprinde principiile, cadrul general şi procedura de finanţare a proiectelor propuse. De asemenea, sunt menţionate domeniile de aplicare, criteriile şi condiţiile de finanţare, respectiv documentele care trebuie depuse în vederea obţinerii finanţării. Cele mai importante prevederi ale acestuia se referă la procedura de atribuire a contractelor de finanţare nerambursabilă, printr-o procedură de selecţie riguroasă, realizată de o comisie special constituită în acest sens.  Proiectele vor fi selecţionate pentru finanţare în limita unui fond anual aprobat de către Consiliul Judeţean Cluj, ierarhizarea acestora făcându-se în funcţie de valoarea, importanţa sau reprezentativitatea pentru programul căruia i se adresează, în baza punctajului acordat de comisie. Mai multe informaţii referitoare la prevederile existente în noul Regulament de finanţare a structurilor sportive, pot fi consultate în proiectul postat pe site-ul Consiliului Judeţean Cluj – www.cjcluj.ro – la secţiunea Proiecte Hotărâri CJ.

Biroul de presă

23.01.2015

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW