Dispeceratul Integrat ISU Cluj intră în linie dreaptă cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Cluj
CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ
Informare de presă
Dispeceratul Integrat ISU Cluj intră în linie dreaptă cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Cluj
Consiliul Judeţean Cluj a aprobat asocierea cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Avram Iancu” (ISU) al Judeţului Cluj în vederea dezvoltării unor componente ale Sistemului de Management al Situaţiilor de Urgenţă.
Unul dintre principalele obiective ale acestei asocieri îl reprezintă operaţionalizarea Dispeceratului Integrat care urmează să devină pe deplin funcţional, în cel mai scurt timp, la sediul ISU Cluj. În acest scop, Consiliul Judeţean Cluj a alocat pentru anul 2020 suma de 250.000 de lei, fonduri necesare în vederea dotării dispeceratului cu aparatură informatică de ultimă generaţie.
Principalul avantaj al Dispeceratului Integrat este acela că reuneşte, în aceeaşi locaţie, reprezentanţi ai principalelor instituţii cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă, respectiv ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, atât pe componenta de pompieri cât şi pe cea de S.M.U.R.D., ai Serviciului Judeţean de Ambulanţă, Inspectoratului Judeţean de Polţe, Jandarmeriei, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Polţei Locale. În acest fel, se scurtează considerabil timpul de reacţie la alertă, autorităţile reuşind să intervină într-un timp mult mai scurt.
Chiar dacă nu se află în subordinea sa, Consiliul Judeţean Cluj şi-a făcut un obicei din a sprijini financiar activitatea ISU Cluj. Astfel, în ultimii ani, Consiliul Judeţean a alocat în acest sens nu mai puţin de 7 526 090 lei, bani folosţ atât pentru derularea misiunilor, prin achizţonarea de combustibil, cât, mai ales, pentru diferite proiecte majore precum realizarea Centrului Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei şi Dispeceratul Integrat, înfiinţarea şi funcţionarea de subunităţi SMURD în câteva dintre cele mai mari comune din judeţ sau cofinaţarea proiectului european „Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru situaţii de urgenţă din Transilvania de Nord”, proiect care a adus în dotarea ISU Cluj zeci de autospeciale şi echipamente ultramoderne de intervenţie.
Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj: “Banii pe care i-am alocat din bugetul propriu vor contribui, cu siguranţă, la asigurarea unui plus de eficienţă în acele situaţii care presupun o intervenţie promptă şi concertată a ISU şi a celorlalte instituţii angrenate. Devenit pe deplin funcţional, dispeceratul integrat va contribui esenţial la reuşita multor misiuni complexe şi la salvarea vieţii şi a bunurilor a numeroşi clujeni.”
Biroul de presă
24 februarie 2020