Două clădiri ale Spitalului de Copii din Cluj vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

 

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 Două clădiri ale Spitalului de Copii din Cluj vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice

 

 Consiliul Județean Cluj a predat constructorului amplasamentul în vederea începerii executării lucrărilor necesare pentru creșterea eficienței energetice la clădirile secției Pediatrie II, corpurile C1 și C2 din cadrul Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj:Prin intermediul acestei investiții finanțate din fonduri europene le vom putea oferi micilor pacienți, dar și părinților acestora, condiții de cazare la cele mai înalte standarde, sprijinindu-i, astfel, să depășească mult mai ușor perioada de spitalizare”.

Predarea amplasamentului a avut loc marți, 18 mai a.c., la sediul secției aparținând unității sanitare aflate în subordinea forului administrativ județean, situată pe str. Crișan nr. 3-5, în prezența reprezentanților Consiliului Județean Cluj, ai Spitalului de Copii și ai constructorului.

Lucrările au o valoare de 2.312.939 de lei, la care se adaugă TVA, și vor fi executate de SC DE CONSTRUCT PROJECT CONSULT S.R.L.

Proiectul finanțat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 urmărește reabilitarea termică a celor două corpuri, instalarea unui sistem de panouri fotovoltaice off-grid, cu scopul de a crește eficiența termică a clădirilor, precum și îmbunătățirea parametrilor relevanți privind eficiența energetică – consumul anual de energie primară, atât din surse neregenerabile, cât și regenerabile și nivelul anual specific al gazelor cu efect de seră.

 

Biroul de presă
18 mai 2021

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW