Informare de presă Două noi aparate medicale de ultimă generaţie, puse în funcţiune la Spitalul de Recuperare din Cluj
Consiliul Judeţean Cluj a achizţonat două noi echipamente medicale ultraperformante pentru Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca, unitate medicală aflată în subordinea forului judeţean. Pentru cumpărarea celor două noi aparate, un aparat de anestezie şi un ecograf portabil pentru musculoscheletal, Consiliul Judeţean a alocat din bugetul propriu aproximativ 245.000 de lei. Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, consideră că în anul Sănătăţii trebuie continuată seria investţilor în infrastructura sanitară. O dovadă certă în acest sens o reprezintă şi achizţonarea acestor aparaturi de înaltă tehnologie de care vor beneficia cei aproximativ 11.000 de pacienţi internaţi anual în Spitalul clujean de Recuperare. Aparatul de anestezie asigură desfăşurarea în condţi de maximă siguranţă a intervenţiilor chirurgicale şi a procedurilor de anestezie-terapie intensivă pentru specialităţile ortopedie şi traumatologie, ortopedie pediatrică, chirurgie plastică şi microchirurgie reparatorie, precum şi chirurgie oncologică. Ecograful portabil pentru musculoscheletal este strict necesar în investigarea pacienţilor aparţinând specialităţilor reumatologie şi balneologie şi permite o diagnosticare precisă, cu ajustarea palierului terapeutic. Noile dotări fac parte dintr-un amplu program de investţi în sistemul medical clujean, investţi care vor continua să fie susţinute de Consiliul Judeţean şi în anul 2020.
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți de acord.OkPrivacy policy