Expozţi, concerte şi activităţi în on-line de Ziua Culturii Naţionale

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

 

Expozţi, concerte şi activităţi în on-line de Ziua Culturii Naţionale

 

Data de 15 ianuarie, prilej cu care este celebrată Ziua Culturii Naţionale, dar şi ziua poetului naţional Mihai Eminescu, va fi marcată şi în acest an de către instituţiile de cultură subordonate Consiliului Judeţean Cluj printr-o serie de evenimente cu un format adaptat contextului epidemiologic actual.
Astfel, Muzeul Etnografic al Transilvaniei va deschide, cu această ocazie, expozţa ,,Vasile Stoica – mare diplomat şi om de cultură”, un proiect expozţonal coordonat de prof. univ. dr. Ioan Opriş. Publicul va avea posibilitatea de a admira lucrările expuse până în data de 14 martie, de miercuri până duminică, între orele 10.00-18.00, la sediul central al Muzeului Etnografic al Transilvaniei.
Şi Muzeul de Artă Cluj-Napoca îi aşteaptă pe vizitatori, începând cu data de 15 ianuarie şi până în 7 februarie a.c., cu o expozţe intitulată ,,Identităţi. Ziua Culturii Naţionale”, curatoriată de dr. Dan Breaz.
Totodată, cei interesaţi sunt aşteptaţi să treacă pragul Muzeului Memorial ,,Octavian Goga” Ciucea unde, pe lângă expozţile permanente, vor putea admira şi două expozţi temporare, respectiv expozţa inedită de fotografii şi cărţi ,,Vorbe şoptite” şi cea de fotografii şi documente ,,Luceafărul”.
O altă instituţie implicată în activităţile omagiale este Biblioteca Judeţeană ,,Octavian Goga” Cluj, care va organiza, în zilele de 15, respectiv 18 ianuarie a.c., atât prin intermediul secţiilor de la sediul central cât şi prin filialele de cartier, o serie de activităţi interactive pentru elevi, derulate în mediul on-line. De asemenea, va fi publicat un interviu cu scriitorul Christian Crăciun, articole despre viaţa şi opera marelui scriitor, articole de testare a cunoştinţelor copiilor despre Mihai Eminescu, fiind organizate şi două expozţi de publicaţii.
Tot sub semnul Zilei Culturii Naţionale şi a omagierii poetului Mihai Eminescu, Filarmonica de Stat ,,Transilvania” va susţine, vineri, 15 ianuarie 2021, de la ora 19.00, on-line, pe pagina de Facebook şi canalul de YouTube ale instituţiei, concertul ,,Cântec cu poveste (în notă cultă)”. Programul va cuprinde lucrări muzicale româneşti prezentate în primă audiţie, în combinaţie cu texte reprezentative ale literaturii române, care vor fi recitate/narate de actori, în intervenţii între lucrările muzicale interpretate.
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradţonale Cluj, aduce în atenţia publicului, pe parcursul acestei săptămâni, o serie de lucrări consacrate din muzica cultă şi lucrări de inspiraţie folclorică, scrise de compozitori români, alături de momente poetice din opera lui Mihai Eminescu. Este vorba despre o selecţie din cadrul evenimentului organizat anul trecut de Ziua Culturii Naţionale. Acestea pot fi urmărite pe pagina de socializare a instituţiei de cultură.
Teatrul de Păpuşi „Puck” le oferă, de asemenea, iubitorilor de teatru două momente speciale difuzate atât pe pagina web a instituţiei, cât şi pe cea de Facebook. Astfel, pe site-ul www.teatrulpuck.ro va fi difuzată înregistrarea audio a poveştii „Făt Frumos din lacrimă”, scrisă de marele gânditor. În aceeaşi zi, de la ora 18.00, poate fi urmărit pe pagina de Facebook a instituţiei spectacolul „Aleodor Împărat”, după Petre Ispirescu, în  scenariul şi regia lui Decebal Marin.

 

Biroul de presă
14 ianuarie 2021

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW