Faţada principală a Muzeului de Artă din Cluj-Napoca, complet restaurată
CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ
Faţada principală a Muzeului de Artă din Cluj-Napoca, complet restaurată
Lucrările de reabilitare a faţadei principale a clădirii care găzduieşte Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituţie de cultură subordonată Consiliului Judeţean, au fost finalizate. În acest context, a început demontarea schelelor.
Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean: “Vorbim despre o clădire emblematică a Clujului, o perlă arhitectonică a întregii Transilvanii. A fost, pentru noi, o misiune de onoare să îi redăm strălucirea şi să o punem în valoare aşa cum se cuvine. Nu ne vom opri aici, vom reabilita şi alte palate şi clădiri din patrimoniul nostru, la fel cum am procedat şi în cazul unei alte clădiri extrem de reprezentative a Clujului, Palatul Reduta, pe care l-am refaţadizat complet şi care arată cu adevărat excepţional.”
Amplele lucrări la acest imobil monument istoric cu o valoare arhitecturală deosebită au debutat în cursul anului 2018 şi au vizat redarea splendorii de odinioară a Palatului Banffy.
Lucrările au constat, în principal, în decaparea şi refacerea tencuielilor de la faţadă, curăţarea pietrei şi îndepărtarea materialelor necompatibile cu natura acesteia, completări estetice şi zugrăvirea exterioară. De asemenea, a fost restaurată poarta faţadei principale, au fost executate pardoseli din piatră naturală, antiderapantă, au fost curăţate şi consolidate elementele din piatră cioplită şi au fost cioplite şi montate elemente sculpturale noi, din calcar. Totodată, au fost înlocuite tâmplăriile ferestrelor de la parter şi au fost restaurate cele ale ferestrelor şi uşilor de la etaj, fiind montate geamuri termo-fonorezistente. Au mai fost restaurate şi montate grilaje şi obloane metalice, fiind amplasate burlane şi glafuri din tablă de cupru precum şi sisteme de protecţie anti păsări.
Odată cu finalizarea acestei investţi a Consiliului Judeţean, locuitorii Clujului şi turiştii, deopotrivă, pot admira, din nou, începând din această săptămână, frumuseţea celui mai important edificiu baroc din municipiu şi unul de referinţă pentru arhitectura de secol XVIII din Transilvania.
Biroul de presă
21 octombrie 2020