Finalizare Strategie de Dezvoltare a Judetului Cluj 2014-2020
Consiliul Judeţean Cluj a finalizat procesul de elaborare a Strategiei de Dezvoltare a Judeţului Cluj pentru perioada 2014-2020, demersul fiind realizat în cadrul unui proiect finanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional „Dezvoltarea Capacităţii Administrative”. Documentul referitor la Strategia de Dezvoltare a Judeţului a fost postat atât pe site-ul Consiliului Judeţean Cluj, pe pagina principală, la secţiunea proiecte, cât şi pe site-ul oficial al Strategiei la adresa web http://www.strategiacluj.ro/.
Strategia de Dezvoltare a Judeţului cuprinde principalele direcţii strategice pe care judeţul Cluj va trebui să se axeze în perioada de programare 2014-2020: crearea unui centru economic modern şi competitiv (IT&C, tehnologii de vârf, industrii creative, energii regenerabile, agricultură ecologică), crearea unui pol ştiinţific, educaţional şi medical, realizarea unui centru turistic şi cultural, transformarea Clujului într-un centru al Transilvaniei, uşor accesibil, cu o infrastructură modernă şi a municipiului Cluj-Napoca într-ometropolă europeană.
Obiectul general al Strategiei îl reprezintă dezvoltarea şi promovarea judeţului Cluj ca o destinaţie atractivă pentru investitori, turişti şi locuitori, bazată pe o economie competitivă şi sustenabilă, o infrastructură modernă şi servicii de înaltă calitate, accesibile tuturor, cu o viaţă culturală şi ştiinţifică dinamică, sprijinită de o forţă de muncă înalt calificată şi de cetăţeni responsabili.
Realizarea acestei strategii a reprezentat un proces de durată care a parcurs o serie de paşi imperios necesari. Activităţile au debutat cu o anchetă în rândul populaÈ›iei, urmată de sesiunile de instruire a experÈ›ilor din diferitele instituÈ›ii publice implicate în elaborarea strategiei. De asemenea, au fost realizate workshop-uri în care aceÈ™ti experÈ›i È™i-au folosit cunoÈ™tinÈ›ele pentru conturarea capitolelor strategiei È™i a direcÈ›iei de dezvoltare pentru perioada 2014 – 2020. Totul a culminat cu realizarea consultărilor publice pe marginea draft-ului strategiei, etapa finală fiind cea de astăzi.
Reamintim în acest context faptul că serviciile de consultanţă şi instruire pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare a Judeţului au fost atribuite în urma licitaţiei publice organizate cu acest scop Institutului Regional pentru Cercetare, Educaţie şi Transfer Tehnologic SA care a avut cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere economic – 316.000 lei fără TVA.
“ Prin finalizarea Strategiei de Dezvoltare a Judeţului Cluj pentru perioada 2014 – 2020 am marcat un nou pas înainte, unul extrem de important, în procesul de dezvoltare strategică a judeţului, pe termen mediu şi lung. Este vorba despre un document foarte valoros pentru administraţia judeţeană întrucât strategia reprezintă un veritabil instrument de planificare a iniţiativelor de politici publice pentru următoarea perioadă de programare europeană. Preocuparea esenţială care a stat la baza elaborării acestei strategii a reprezentat-o nevoia de a realiza o dezvoltare echilibrată şi armonioasă a întregului judeţ, cu reducerea decalajelor de dezvoltare dintre mediul urban şi cel rural precum şi dintre diferitele zone ale judeţului”, a declarat d-nul Alin Tişe.
Biroul de presă
14.06.2012