Gradinita Speciala Cluj-Napoca – o gradinita la standarde europene pentru copiii cu nevoi speciale

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Mihai Seplecan, a vizitat Grădiniţa Specială Cluj-Napoca, instituţie de învăţământ special care funcţionează sub autoritatea forului administrativ judeţean şi care are misiunea de a sprijini copiii cu cerinţe educative speciale (deficienţă mintală, retard în dezvoltarea limbajului, sindrom hyperkinetic, autism, sindrom Down, tulburări socioafective, tulburări asociate), precum şi aceea de a facilita integrarea şcolară şi socială a acestora.
     În cadrul vizitei, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj a fost invitat de către directoarea grădiniţei,  doamna Naidin Ioana, la un tur complet al unităţii, care a început cu prezentarea celor cinci săli de grupă, a celor patru dormitoare, a grupurilor sanitare, a cabinetelor de specialitate (logopedie, psihopedagogie, psihologie, psihomotricitate, cabinet medical) şi a sălii de sport, destinată recuperării kinetoterapeutice, spaţiu folosit şi pentru desfăşurarea unor spectacole şi serbări. De asemenea, au mai fost vizitate biblioteca grădiniţei, atelierul de pictură şi lucru manual, birourile administrative şi spaţiul de joacă în aer liber.
     „Sunt extrem de plăcut surprins de ceea ce am întâlnit în cadrul acestei instituţii de învăţământ special, de profesionalismul, implicarea şi devotamentul întregii echipe, în încercarea de a veni în sprijinul nevoilor acestor copii cu cerinţe educative speciale, care  necesită o atenţie deosebită şi un sprijin permanent pentru a depăşi dificultăţile cauzate de dizabilitatea cu care se confruntă. De asemenea, apreciez modalitatea în care echipa managerială a gestionat fondurile alocate de Consiliul Judeţean Cluj şi a valorificat fiecare spaţiu avut la dispoziţie, lucrările realizate contribuind la asigurarea unor condiţii corespunzătoare standardelor europene”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Mihai Seplecan.
     Grădiniţa Specială Cluj-Napoca a fost preluată de către Consiliul Judeţean Cluj încă din anul 2001 şi urmăreşte o strategie special creată pentru a răspunde nevoilor celor 45 de copii cu deficienţe, cu vârsta cuprinsă între trei şi şapte ani, în special prin intermediul activităţilor instructiv-educative, precum şi a celor corectiv-compensatorii. Totodată, din totalul celor înscrişi în prezent în cadrul unităţii de învăţământ, 14 copii provin din afara municipiului Cluj-Napoca sau din familii cu situaţii financiare precare, motiv pentru care sunt şcolarizaţi în regim săptămânal, de luni până vineri.
     Consiliul Judeţean Cluj s-a implicat activ în susţinerea eforturilor cadrelor didactice de a asigura un spaţiu adecvat de desfăşurare a activităţilor, alocând în ultima perioadă de timp nu mai puţin de 1.108.310 de lei cu TVA, pentru modernizarea şi asigurarea unor condiţiilor corespunzătoare standardelor europene. În acest context, forul administrativ judeţean a finanţat un amplu proiect de extindere şi modernizare a spaţiilor (sala de mese şi sala de sport), acordând totodată resurse financiare consistente pentru realizarea unei lucrări de mare anvergură de reabilitare a întregii clădiri şi care a constat în refacerea şarpantei, înlocuirea instalaţiilor electrice, sanitare şi termice, refacerea tencuielilor interioare şi exterioare, parchetarea grupelor şi dormitoarelor, placarea pereţilor cu pal melaminat, precum şi construirea scării exterioare de evacuare în caz de incendiu.
     În prezent, investiţiile de modernizare a clădirii continuă cu sprijinul Consiliul Judeţean Cluj, care a alocat suma de 218 000 de lei cu TVA, pentru finalizarea proiectului „Mansardare pod şi amenajare spaţii interioare”, finanţare destinată lucrărilor de compartimentare mansardă şi instalaţii sanitare.
     În acelaşi timp, Grădiniţa Specială se află în grupul ţintă al proiectului „O lume nouă, veselă, pentru fiecare copil cu nevoi speciale”, proiect derulat de Consiliul Judeţean Cluj în parteneriat cu Fundaţia Estuar, prin intermediul căruia instituţia a beneficiat de amenajarea unei camere de  stimulare  multisenzorială (SNOEZELEN), cu mare valoare terapeutică.

 

Biroul de presă
19 noiembrie 2015

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW