Încep lucrările de extindere a rețelei de apă în localitatea clujeană Legii
CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ
Încep lucrările de extindere a rețelei de apă în localitatea clujeană Legii
Marți, 22 februarie a.c., a avut loc semnarea contractului de lucrări privind extinderea rețelei de distribuție a apei potabile în satul Legii, comuna Geaca.
La finalul lucrărilor, preconizate a dura aproximativ șase luni, toate gospodăriile situate pe raza acestei localități vor fi racordate la rețeaua publică de apă aflată în administrarea Companiei de Apă Someș.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Investiția va contribui la îmbunătățirea considerabilă a nivelului de trai al locuitorilor din Legii. În plus, fiind și o zonă cu potențial turistic ridicat, atât din perspectiva salbei de lacuri de pe Valea Fizeșului, cât și a rezervației naturale Valea Legiilor, accesul la apă curentă va accelera dezvoltarea economică a zonei”.
Contractul de lucrări vizează prelungirea actualei rețele de distribuție înspre un grup de imobile ce nu a fost inclus în proiectul demarat inițial, noua conductă urmând a avea o lungime de 1,82 km.
Valoarea contractului de lucrări este de 358.711 lei, banii fiind asigurați de Consiliul Județean Cluj prin intermediul Fondului de Întreținere, Înlocuire,
Dezvoltare (IID) constituit împreună cu Compania de Apă în vederea derulării acelor proiecte edilitare locale care nu au fost cuprinse până în acest moment în programele majore de investiții atrase de la Uniunea Europeană.
Biroul de presă
22 februarie 2022