Închiderea rampei de deşeuri de la Pata Rât se apropie de final

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

Informare de presă
Închiderea rampei de deşeuri de la Pata Rât se apropie de final

     Consiliul Judeţean Cluj aduce la cunoştinţa opiniei publice faptul că lucrările de închidere şi ecologizare a depozitului de deşeuri neconform de la Pata Rât se apropie de final.
     Astfel, în prezent, se lucrează intens la impermeabilizarea depozitului, prin aşternerea membranelor textile. Cele trei membrane geocompozite ce impermeabilizează depozitul faţă de apele provenite din precipitaţii vor fi acoperite cu stratul de pământ cu o grosime de 85 de cm, respectiv cu cel de sol vegetal cu o grosime de 15 cm. 
     În paralel, proiectul de consolidare a corpului depozitului afectat de alunecări este aproape finalizat, zidul de sprijin urmând a fi terminat până la sfârşitul acestei săptămâni. Reamintim faptul că, stabilizarea depozitului Pata Rât a constat în realizarea unui zid de sprijin din beton armat în lungime de 700 de metri, fundat pe două şiruri paralele şi alternative de piloţi de 10 metri adâncime.

Biroul de presă
23 iulie 2019

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW