Întâlnire delegaţie franceză

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, d-nul Alin Tişe, a primit astăzi, 14.11.2008, vizita unei delegaţii franceze formată din reprezentanţi ai Ambasadei Franţei la Bucureşti şi ai Consiliului Regional al Regiunii Auvergene din Franţa, regiune în care se află departamentul Allier cu care Consiliul Judeţean Cluj are semnat un protocol de înfrăţire. Din delegaţia franceză au mai făcut parte reprezentanţi ai unor societăţi, instituţii şi autorităţi din Regiunea Auvergne.
 În cadrul întâlnirii membrii delegaţiei franceze şi-au exprimat interesul faţă de promovarea schimburilor economice, în special în domeniul agricol, precum şi în stabilirea unui mecanism de promovare reciprocă a produselor tradiţionale provenite din cele două zone. În acest sens d-na Annne-Marie Defay, consilier general cantonal, a insistat pentru consolidarea şi dezvoltarea relaţiilor deja existente între judeţul Cluj şi departamentul Allier, anunţând faptul că actualul preşedinte al departamentului doreşte să vină la Cluj pentru semnarea unui nou protocol de parteneriat, axat pe probleme de cooperare concretă pe zone de interes comun. Consilierul economic al Ambasadei Franţei la Bucureşti, d-na Florence Dobelle l-a anunţat pe preşedintele CJ Cluj de faptul că reprezentanţa în România a Franţei, împreună cu Camera Franceză de Comerţ şi Industrie din România vor organiza la Cluj-Napoca, în data de 11 decembrie 2008, o conferinţă în cadrul căreia vor fi prezentate Oportunităţile de finanţare din fonduri europene.
 Preşedintele Consiliului Judeţean, d-nul Alin Tişe şi-a exprimat susţinerea pentru continuarea parteneriatului, precum şi pentru dezvoltarea unor proiecte comune viitoare.

 

Biroul de Presă
14.11.2008

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW