Lucrări de extindere a canalizării în Livada

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Lucrări de extindere a canalizării în Livada

Încă 165 de familii vor beneficia de servicii integrate de canalizare

 

Compania de Apă Someș S.A., operator regional aflat sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, continuă lucrările de extindere a rețelei de canalizare în localitatea Livada din comuna Iclod.

În acest moment proiectul înregistrează un progres fizic de peste 60%: „Ne bucurăm că, din banii Consiliului Județean, vom reuși să aducem canalizarea publică în casele a circa 165 de noi familii din Livada. Ne dorim ca, până cel târziu în vara viitoare, întreaga investiție să fie finalizată și recepționată, astfel încât cetățenii să beneficieze de un serviciu public integrat, furnizat la standarde occidentale”, a precizat domnul Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Investiția prevede extinderea conductei de canalizare pe o lungime de 4.8 kilometri și a conductei de refulare pe o distanță de cca. 1.2 kilometri. De asemenea, pentru buna funcționare a rețelei vor fi construite două noi stații de pompare a apei uzate menajere.

În valoare de 5.055.077 lei, fără TVA, investiția este finanțată de Consiliul Județean Cluj din Fondul de Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare (IID),  alimentat din redevența și impozitul pe profit datorate forului administrativ județean de Compania de Apă ”Someș”.

 

 Biroul de presă

5 Decembrie 2023

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW